AntiMedia – Alternativă informațională » Urmează anul patriotismului luminat și pragmatic

Opinii şi Analize

Urmează anul patriotismului luminat și pragmatic

Anul care abia începe va pune România în fața unei dileme fundamentale: vrea să rămână aceeași voce stinsă, fără ecou, la periferia Europei sau aspiră să capete un rol geopolitic semnificativ în inima Eurasiei?

Turbulențele care au marcat anul 2011, cu precădere în UE, dar și reașezările de putere la nivel global nu sunt simple accidente de parcurs în marșul glorios al capitalismului pe model occidental. Ele anunță schimbări fundamentale ale modului în care vor funcționa economiile lumii; va trebui probabil regândit rolul statului și recalibrate așteptările privind implicarea cetățeanului-contribuabil în mersul societății. Este chiar posibil să vedem foarte aproape de noi – la sud, la est, dar și la vest – sub presiunea sufocantă a crizei economice, suspendări temporare ale drepturilor individuale sau forțarea limitelor democrației liberale. Proximitatea cu spațiul ex-sovietic, dar și cu năvalnicul nord al Africii va obliga România să se confrunte cu provocări dublu-periculoase, dar poate și cu oportunități pe măsură. O disecție pe verticala global-european-regional relevă câteva tendințe care, în mod normal, ar trebui să-i oblige pe decidenții români să pregătească planuri alternative de acțiune.

La nivel global, mișcarea seculară de deplasare a „buricului economic“ al lumii dinspre Atlantic către Pacific se accelerează. Popoarele Asiei prosperă și acumulează excedente financiare cu care țin practic în viață sistemele sociale gonflate ale Americii și Europei asistențiale. Mai devreme sau mai târziu, această asimetrie de performanțe economice se va traduce în ambiții politice: nu poți merge cu căciula în mână cerșind umilitor banii chinezilor, ai arabilor, ai rușilor sau ai sud-est asiaticilor, dar să ai pretenția de a dicta ordinea lumii, așa cum face astăzi Vestul „prosper“! În lipsa unor reforme profunde și imediate, mare parte a Europei și până mai ieri puternica Americă vor trebui să accepte un rol mondial mult diminuat, vor trebui să învețe modestia nobilului scăpătat. În plan practic, devine inevitabilă o repliere strategică a Statelor Unite din Europa de Est și o re-focalizare pe zona Pacificului.

Trăim un început de secol marcat de un colosal transfer de prosperitate și putere dinspre Vest către Răsărit, iar România nu poate asista indiferentă la această transformare epocală. Mai aproape de noi, Uniunea Europeană însăși se reinventează, spasmodic și deseori frustrant de lent. Un lucru este însă cert: după summit-ul din decembrie, UE nu mai este uniunea la care noi am aderat, să nu ne amăgim! UE se reconfigurează ca un compact continental în jurul Germaniei, iar Bruxelles-ul va deveni tot mai mult doar biroul care parafează și comunică deciziile Berlinului. Într-o primă fază însă, pentru calmarea temerilor antigermane din UE, e posibil să asistăm la o triangulare decizională Franța-Germania-Polonia. De ce nu un patrulater, cu România centru decizional pentru sud-estul european? România nu are voie să rateze această șansă istorică, de a se așeza la masa decidenților jucând corect, loial și consecvent cartea responsabilității fiscale, alături de tandemul franco-german.

În același timp, realitățile geografice ale așezării țării noastre la intersecția axelor nord-sud și est-vest ne obligă să ne construim alternative la un eventual eșec politic al UE sau chiar la scenariul mult mai plauzibil ale unei stagnări economice îndelungate în Europa. Iar aici, opțiunile României sunt evidente: parteneriat strategic și cooperare economică intensă cu Turcia (o inițiativă lăudabilă a Președinției) în paralel cu normalizarea relațiilor cu Rusia. Într-o Europă dominată de o Germanie prietenă cu Rusia, nu este de conceput o poziție confortabilă a României fără eliminarea asperităților în relația cu Moscova. După evenimentele din Belarus și Transnistria, devine limpede că la granița noastră de răsărit se recompune un imperiu: nu putem asista impasibili la acest proces și, mai grav, nu ne putem permite țâfne copilărești față de liderii ruși actuali sau viitori, oricine ar fi ei. Bunăstarea fiecărui român depinde enorm de cât costă metrul cub de gaz importat și de câte tone de conserve, oțel, vin și carne putem exporta pe imensa piață rusească. Relația cu Rusia va fi, în 2012, testul de pragmatism și inteligență al politicii externe românești.

Concluzia dureroasă este că România nu poate supraviețui fără ancore geostrategice puternice și realiste. Vestita axă București-Londra-Washington s-a dovedit iluzorie în plan economic. Orice favor militar sau de intelligence pe care îl facem cuiva trebuie să producă, obligatoriu, dividende economice cât mai consistente. Sper că viața ne va forța, în 2012, să revenim cu picioarele pe pământ în relațiile externe și să ne urmărim consecvent, pragmatic și cu patriotism luminat interesul național în tot ce vom întreprinde anul acesta!

Doru Lionăchescu, redactor-șef adjunct Capital perioada 1992-1995

sursa: capital.ro

Scrie un comentariu


50 queries in 1,305 seconds.