AntiMedia – Alternativă informațională » Transcarpaţia, pământ românesc!

Naţional

Transcarpaţia, pământ românesc!

După cum probabil ştiţi, Transcarpaţia este o regiune din Ucraina situată în extremitatea vestică a acestei ţări, acolo unde face graniţă cu nordul României, cu Ungaria, Slovacia şi Polonia. În cea mai mare parte este o regiune muntoasă (80%), căci, aşa cum ne indică şi numele, se află de lungul lanţului carpatic.

Regiunea Transcarpaţia cuprinde câteva subdiviziuni printre care şi Maramureşul de Nord. În afară de numeroasele toponime de origine românească, în tot acest areal încă se regăsesc sate româneşti. Desigur, în prezent nu mai sunt foarte mulţi români (în jur de 35.000), dar în Evul Mediu toată regiunea era populată de conaţionalii noştri. De-a lungul istoriei, mulţi au fost fie asimilaţi, fie depăşiţi numeric de alte etnii care s-au aşezat ulterior pe aceste meleaguri, precum rutenii veniţi în secolul al XVI-lea.

Dacă ne referim strict la zona Maramureşului (cel românesc+cel din Ucraina de astăzi), un recensământ făcut de austrieci în 1910 (regiunea fiind la acea vreme partea a monarhiei dualiste) ne arată că, din 357.000 de locuitori, cât avea Comitatul Maramureşului, aproximativ 44% erau ruteni, 24% români, urmaţi apoi de germani, unguri, ţigani şi alţii. Totuşi, e semnificativ faptul că în secolul al XVI-lea, din 100 de sate maramureşene, 84 erau româneşti, 7 cu oaspteţi regali germani sau maghiari, 5 de ruteni şi pentru 4 sate nu există date, conform Wikipediei. N-am verificat informaţia, însă nu prea e loc de îndoieli, căci cifrele de mai sus sunt susţinute de argumente ce nu pot fi contestate, aceste referindu-se la elementele de cultură populară şi arhaică, specific româneşti, care se regăsesc acolo şi în zilele noastre, iar asta nu doar la români, ci şi la celelalte etnii. Şi pentru că vorbim de folclor românesc în acea zonă, vă invit să ascultaţi melodia de mai jos, adaptare în ucraineană a cântecului „Am o mândră mititică”, cel mai bine cunoscut la noi în interpretarea Ioanei Radu. Evident, cântecul este foarte frumos, în orice versiune ar fi, şi stă mărturie pentru dreptul istoric şi moral al României asupra Maramureşului de Nord, cel puţin.

Ţările Române după Unirea de la 1600, sub domnia lui Mihai Viteazul. Sursă: Wikipedia.

Ţările Române după Unirea de la 1600, sub domnia lui Mihai Viteazul. Sursă: Wikipedia.

Mai trebuie subliniat faptul că în Trancarpaţia mulţi dintre cei care la recensăminte se declară ca fiind ucraineni, în realitate aparţin unor grupuri etnice distincte precum huţulii, lemkienii sau boiki. Există puţine cercetări şi informaţii cu privire la originea acestor grupuri etnice, însă una dintre cele mai împărtăşite teorii privind originea huţulilor, spre exemplu, susţine că aceştia ar fi daci care n-au cunoscut procesul de romanizare, ci, pe cu totul alt traseu istoric, l-au cunoscut pe cel de slavizare, cu alte cuvinte, ar fi nişte daci slavizaţi. Acelaşi lucru îl susţinea şi M. Eminescu: „Romanian poet Mihai Eminescu who had lived in Bucovina and had contacts with Hutsul people believed that they are descendents of the free Dacians who were slavicised.”

Oricum ar fi, prin fizionomi, prin trăsăturile sufleteşti, porturi, obiceiuri, tradiţii, arhitectură şi aşa mai departe, populaţiile de huţuli, lemki, boiki, gorali etc. au un fond comun cu românii, fiind, cel mai probabil, urmaşi ai păstorilor valahi ce se găsesc în zilele noastre din Carpaţii Sârbeşti până în Moravia Valahă.

Consider că statul român ar trebui să-şi asume misiunea de a feri aceste populaţii de procesul de slavizare şi deznaţionalizare. Aceste grupuri etnice sunt purtătoare ale uneia dintre cele mai originale culturi arhaice din întreaga Europă, fiind totodată păstrătoare ale civilizaţiei strămoşilor noştri. Pe de altă parte, alături de Bucovina de Nord, Basarabia, Pocuţia, Ţinutul Herţei, Basarabia de Nord şi Bugeac, ar fi indreptăţit ca şi Maramureşul de Nord să intre în componenţa României.

sursa: blogul lui Tudor Mihaescu

Scrie un comentariu


25 queries in 0,643 seconds.