AntiMedia – Alternativă informațională » SUA: mai mult de jumătate din congresmani sunt milionari

Antisistem, Externe

SUA: mai mult de jumătate din congresmani sunt milionari

Congresul SUA a devenit un club al milionarilor – la astfel de concluzii au ajuns experţii organizaţiei „Center for Responsive Politics”, care au analizat declaraţiile pe venit ale congresmanilor în anul 2012.

Potrivit raportului, pentru prima dată în istoria SUA, peste jumătate (268 din cei 534) din congresmani dispun de un capital care depășește un milion de dolari, comunică Time.

Astfel, averea medie a unui congresman democrat este de  – 1,04 milioane dolari, în timp ce a unui congresman republican este de 1 milion de dolari.

Senatorii sunt în mediu de două ori mai bogaţi decât membri Camerei Reprezentanţilor. Dacă capitalul mediu al unui membru a Camerei Reprezentanţilor este de 896 mii dolari (929 mii – democraţi, 884 – republicani), atunci capitalul mediu al unui senator este de 2,5 milioane dolari (1,7 milioane – democraţi, 2,9 milioane – republicani).

Cel mai bogat congresman este republicanul Darrel Issa (California), averea căruia era estimată în anul 2012 la 464 milioane dolari, iar cel mai sărac congresman este republicanul David Valadao (California), datoriile căruia se ridică la 12,1 milioane dolari.

Experţii au analizat şi sferele de investiţii ale congresmanilor. Astfel cea mai populară companie în care au investit aleşii poporului este General Electric;  cea mai mică investiţie a democraţilor în acest holding este de 927,777 dolari, iar cea mai mică investiţie a republicanilor este de 2,130,657 dolari. În topul primelor cinci companii care aduc profit congresmanilor sunt: Wells Fargo, Microsoft Corp., Procter & Gamble, and Apple Inc.

Informaţiile detaliate despre averea congresmanilor SUA poate fi consultată aici

Scrie un comentariu


41 queries in 0,402 seconds.