AntiMedia – Alternativă informațională » Servicii de informaţii militare din Balcani îşi vor întări cooperarea

Noul Bizanţ

Servicii de informaţii militare din Balcani îşi vor întări cooperarea

Directorii serviciilor de informaţii militare din nouă ţări din Balcani şi Europa de Sud-Est, printre care şi România, au semnat o declaraţie comună de cooperare, în cursul unei conferinţe organizate la Belgrad, a anunţat Ministerul sârb al Apărării, citat de AFP.

Reuniunea a fost organizată în colaborare cu Consiliul pentru cooperare regională şi directorul statului major al serviciilor de informaţii militare din Uniunea Europeană.
Semnatarii acestei declaraţii au căzut de acord să dezvolte o cooperare în domeniul ameninţărilor de securitate şi să depună eforturi comune pentru a îmbunătăţi schimburile de informaţii la nivel regional, potrivit unui comunicat primit vineri de AFP.
Documentul a fost semnat de directorii serviciilor de informaţii militare din Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Slovenia, Macedonia şi Serbia.
Prima reuniune la care au participat directorii de servicii de informaţii militare ai ţărilor din regiune a avut loc în 2009 la Bucureşti. Cea de-a treia, din 2011, se va desfăşura în Bosnia-Herţegovina.

Sursa: ZIUA VECHE

Scrie un comentariu


36 queries in 1,181 seconds.