AntiMedia – Alternativă informațională » Rostul vieţii

Ortodoxie

Rostul vieţii

Pentru a înţelege ideile ce vor urma, trebuie să percepem omul nu ca pe un subiect individual, ci să-l vedem în cadrul sistemului Om – Univers. Trebuie să-l studiem nu ca pe o particulă autonomă, ci ca pe o parte a Universului gigantic care în activitatea sa fundamentală deseori părăseşte cadrul „gîndirii” noastre din viaţa de zi cu zi.

Cum oamenii îşi preţuiesc viaţa ? Unii o consideră drept o reacţie fizico-chimică întîmplătoare, un fenomen de scurtă durată, care a fost cîştigată de om accidental în procesul evoluţiei. Ei sunt siguri că viaţa odată se va sfîrşi, se va sfîrşi pentru totdeauna. Ei îşi percep viaţa ca pe o cameră de hotel, pe care o vor părăsi .

Alţii consideră viaţa ca pe un fenomen nemuritor, fără de sfîrşit. Ei o percep ca pe o casă, în care vor trăi pentru totdeauna. Ei cred, că nu există moarte, există doar o trecere dintr-o stare în alta, cu păstrarea tuturor calităţilor. Se schimbă doar formele vieţii, dar sensul vieţii rămîne în veci acelaşi.

Natura noastră umană este următoarea: Într-o locuinţă oferită temporar noi acţionăm într-un mod, în locuinţa ce o avem pentru totdeauna acţionăm în alt mod. Stăpînirea pe un termen scurt naşte în om calităţi de prădător-egoist, orientate pe profit de moment. Nu are sens să îngrijim de ceea ce avem întîmplător şi pe un termen scurt. Deviza acestei atitudini sună cam aşa: „După mine, măcar şi potopul ”. Stăpînirea pentru totdeauna naşte în om calităţi de stăpîn. De modul în care percepem viaţa, depinde şi modul în care o vom trăi. Atitudinea faţă de orice bun pe care îl avem este determinată de întrebarea: Acest obiect îl avem pentru totdeauna sau pentru o perioadă anumită de timp ? Răspunsul la această întrebare ne indică cum preţuim noi viaţa.

Tema dată se află în domeniul metafizicii pe care majoritatea o percep inconştient, fără a recurge la mijloace raţionale sau de logică. Rezultă că dacă există Dumnezeu, viaţa noastră e veşnică şi atitudinea noastră faţă de ea e una. Dacă nu există Dumnezeu, înseamnă că viaţa noastră e temporară şi atitudinea faţă de ea e alta. Cine suntem ? Oaspeţi întîmplători sau stăpîni ?

Răspunsul îl găsim în credinţă. Unii cred că Dumnezeu există. Alţii cred că Dumnezeu nu există. Fiecare are un rost în viaţă, chiar dacă el niciodată nu s-a gîndit la el. Se formează acest rost din două variante de percepere a vieţii.

Prima varianta: Considerăm existenţa noastră drept fenomen întîmplător şi temporar. Rezultă că viaţa e un proces asemănător cu arderea unui chibrit. În acest caz, procesul vieţii este şi rostul suprem. Continuarea logică a acestei idei ne aduce la principiul  „ Trăieşte-ţi clipa! ”. Încearcă să profiţi la maximum de comoara ce o ai pe un timp. Orice limitare a pasiunilor nu are sens. Bunătatea, morala, echitatea care limitează plăcerile omeneşti se bat în cap cu logica şi raţiunea.

Cu o astfel de percepţie asupra vieţii, orice mijloace de căpătare a plăcerilor sunt bune şi corecte, pentru că ne ajută să realizăm rostul vieţii. Nu există fapte bune şi rele, există cele convenabile şi neconvenabile. Cel mai straşnic păcat încetează de a mai fi păcat, dacă el ne aduce numai plăcere. De aici apar şi cele mai populare lozinci: Trăieşte-ţi clipa!, Nu rata ocazia, Nu ai nimic de pierdut, etc..

Rezultă că, comportamentul uman este condiţionat de rostul suprem al vieţii, comportamentul este unul în cazul în care rostul iese din cadrul acestei lumi şi este altul dacă nu iese din cadrul lumii văzute.

Cititorul poate riposta: Omul se poate abţine de la faptele rele, pentru că ele nu vor fi convenabile, căci va surveni pedeapsa. Dacă urmăm logica, el are dreptate. Dar să ne închipuim:  El nu te va jefui, pentru că există riscul să fie prins. Dar dacă nimeni şi niciodată nu va afla despre aceasta ? Cine îl va impune pe acest om ce urmează logica să se abţină de la plăceri ? E prematur să credem, că suferinţa cuiva va trezi în el compătimire iar omul a cărei deviză este „Trăieşte-ţi clipa”, va refuza plăcerile ? Unde este logica ? Încercaţi să explicaţi aceasta din punct de vedere logic fără a opera cu noţiuni ca  „Onoarea şi ruşinea”. De ce omul care are alegere va refuza de ceva „bun” pentru el, şi îşi va face un „rău” ? Dacă nu există o forţă atotputernică care vede şi ştie totul, iar viaţa mea este întîmplătoare, pe care o pot pierde în orice clipă, care este sensul să refuz plăcerile ? Nonsens! Trebuie doar să îndeplinesc o condiţie:  Nimeni să nu ştie de crima mea. Refuzul de a primi plăcerea gratuit este înţeleasă ca o stranietate, prostie, idiotism. Poţi fura fără ca să fii pedepsit şi nu furi ? Ce prost mai eşti…

De această logică nu putem fugi. Ea asemeni unui spărgător de gheaţă, distruge toate închipuirile tradiţionale despre regulile comportamentului uman. Rezultă că onestitatea – indicatorul prostiei, neonestitatea – mersul logic al comportamentului uman. Din acest motiv, oamenii care îşi tratează viaţa ca pe un bun căpătat întîmplător şi temporar, sunt sortiţi la o viaţă de consumatori. Valorile principale devin simţul plăcerilor, în goana după care oamenii devin „ animale de pradă ”.

Aristotel spunea că societatea care se goneşte după putere economică şi militară în detrimentul moralei şi bunului simţ, va răsfrînge toată puterea obţinută asupra sa.

A doua variantă se naşte din constatarea că omul este creaţia fiinţei supreme nevăzute – Dumnezeu. El a oferit omului viaţa veşnică. Odată ce s-a născut el va trăi veşnic. Se va schimba doar forma, după cea viaţa biologică va începe viaţa de apoi, deoarece sufletul omului este nemuritor. Depinde de om cum el va trăi viaţa de apoi (cea nebiologică). Dumnezeu spune că dacă omul vă trăi după poruncile lui, la sfîrşirea vieţii pămînteşti el va primi ca răsplată viaţa veşnică în rai. Dacă omul va încălca acele porunci el va primi pedeapsa veşnică.

Astfel viaţa se înţelege ca o misiune, pe care trebuie să o îndeplinim. Pentru îndeplinirea corectă ne aşteaptă – răsplata. Pentru cea incorectă – pedeapsa. Fiecare om are talentul ncesar îndeplinirii acestei misiuni. Cantitatea acestor talente nu ne apropie de soluţie. Un măturător de stradă ce şi-a îndeplinit lucrul cinstit întreaga viaţă, poate primi raiul iar cel mai talentat conducător de ţară poate primi iadul. Toamna se numără bobocii…

Omul ca o fiinţă liberă alege ce e mai bun. Odată ce înţelege viaţa ca una veşnică, el găseşte rostul în urmarea moralei. Chiar dacă aceasta nu e deloc convenabil la moment, el totdeauna va trăi conform poruncilor, deoarece logica lui iese din cadrul acestei lumi. El înţelege că întreaga lui viaţa stă „în palmele” creatorului. Nimic nu se ascunde. Pedeapsa pentru orice crimă este inevitabilă. Dumnezeu vede totul.

Din această constatare deducem o concluzie contrară primei variante. Onestitatea este mersul logicii, pentru că purtătorii onoarei vor avea viaţă veşnică în ceruri. Comportamentul necinstit se consideră ca semn al prostiei, slăbiciunii şi lipsei de voinţă, deoarece pentru o plăcere la moment omul nu numai că se lipseşte de viaţa veşnică dar şi îşi asumă veşnicile chinuri şi osînde.

Secvenţe din “Проект Россия”…

Un comentariu la “Rostul vieţii”

  1. http://cotidianulortodox.blogspot.com/
    ma straduiesc sa gasesc cea mai buna varianta pt

    usurarea selectarii informatiilor, azi ,cand ”nu am timp

    ”e una din cele mai des auzite fraze,orice sugestie e

    binevenita ..pe micul chat din prima pagina
    Nu fac altceva decat sa actualizez capetele de afis de

    pe blogurile cele mai importante ,nu aduc ceva nou

    doar ofer un instrument pt o privire de ansamblu,nu

    castig nimic din trafic cata vreme dau link direct catre

    site-urile sursa .
    Am primit o sugestie …pentru a evita complicatiile legale

    pe care un blog ortodox le presupune si am postat un

    avertisment
    http://cotidianulortodoxavertisment.blogspot.com/
    sfatul e dat de un jurist si cred c ar fi bine sa il urmam.
    Doamne ajuta!

Scrie un comentariu


60 queries in 1,228 seconds.