AntiMedia – Alternativă informațională » Republica Moldova, politicienii şi interesele naţionale

Opinii, Politic, Securitatea Naţională

Republica Moldova, politicienii şi interesele naţionale

alegator politician

Unde sînt interesele naționale ale Republicii Moldova?

Aceasta e întrebarea la care mă gândesc atunci cînd este pomenit viitorul statului nostru în orice context: viitorul european, CSI-st sau independent; democratic sau neocomunist. Republica Moldova este o zonă strategică cheie din estul Europei, ce reprezintă interes atât pentru occident, cât și pentru Moscova.

Interesele străine:

Tot timpul statul nostru s-a aflat sub influienţa intereselor străine, dominația rusească este un exemplu elocvent ce confirmă acest lucru. Vizita recentă a vice-președintelui american Joe Biden, este un alt exemplu. America, care este concentrată asupra conflictelor din Libia, nu ezită să acorde atenție și Republicii Moldova în asemenea condiții tensionate, încercînd astfel reducerea zonei de influență a Rusiei. Interesele Bruxelles-ului cît și interesele Washington-ului se suprapun atunci cînd este vorba de un punct strategic (militar) foarte important din estul Europei.

Politicienii și interesele noastre:

Ei bine, conform constituției, Republica Moldova este un stat suveran şi independent.

Suveranitate naţională ce aparţine poporului Republicii Moldova este bazată pe acele valori ale idealului naţional. Asta înseamnă dreptul şi capacitatea de a decide privind propria entitate şi propria existenţă. Într-un popor independent, suveranitatea capătă expresia de statalitate. Statul la rândul său este un instrument de realizare a voinţei poporului, atâta timp cât voința poporului nu este susținută de aleșii statului, nu poate fi constituită o suveranitate, despre care în prezent ne tot vorbeşte clasa politică.

Moldova incotro

Cel mai actual exemplu cu referire la acest subiect, este bineînțeles: legea antidiscriminare, care este pe cale să fie votată la inițiativa Uniunii Europene. Acțiune ce este împotriva voinței poporului creștin, care constituie peste 90% din populația Republicii Moldova. Astfel se încalcă unul din componentele unui stat independent și suveran.

Clasa politică în acest moment nu mai reprezintă interesele naționale, mergând pe recomandările străine împotriva propriului popor.

Din cauza politicienilor suntem lipsiți de această securitate națională, care va duce la erodarea idealului naţional și pierderea identității poporului creștin din Basarabia.

Nicolae Guşan

Un comentariu la “Republica Moldova, politicienii şi interesele naţionale”

  1. DESPRE DEMOCRAŢIE, ELITĂ, INDIVID, NAŢIUNE ŞI NEAM
    (adaptare dupa Corneliu Zele Codreanu)

    CÂTEVA OBSERVAŢII ASUPRA DEMOCRAŢIEI

    Voiesc ca în paginile ce urmeazã sã fac câteva însemnãri trase din experienţa zilnicã în asa fel încât sã poatã fi întelese de orice tânãr sau om în etate.

    Trãim în hainele, în formele democratiei. Sunt oare bune? Încã nu stim. Un lucru însã îl vedem. Îl stim précis.

    1. Democratia sfarmã unitatea poporului moldovenesc, împrãţiindu-l în partide, învrãjbindu-l si expunându-l dezbinat în fata blocului unit al puterii comuniste, într-un moment greu al istoriei sale. Numai acest argument este atât de grav pentru existenta noastrã, încât ar fi un suficient motiv ca aceastã democratie sã fie schimbatã, cu orice ne-ar putea garanta unitatea, deci viata. Cãci dezbinarea noastrã înseamnã moartea.

    2. Democratia transformã milioanele de venetici în cetãteni ai Moldovei.
    Fãcându-i egali cu băştinaşii. Dându-le aceleasi drepturi în stat. Egalitate? Pe ce bazã? Noi suntem aici de mii de ani. Cu plugul si cu arma. Cu munca si cu sângele nostru. De unde egalitate cu cel ce de abia de 100, de 10 sau de 5 ani, aici? Privind trecutul, noi am creat statul acesta. Privind viitorul, noi românii basarabeni, avem rãspunderea istoricã întreagã a existentei României Mari. Ei n-au nici una. Ce rãspundere pot avea veneticii în fata istoriei pentru disparitia statului român?

    Prin urmare: nici egalitate în muncã, jertfã si luptã la crearea statului si nici egalitate de rãspundere pentru viitorul lui. Egalitate? Dupã o veche maximã, egalitate înseamnã a trata inegal lucrurile inegale. Pe ca bazã cer veneticii tratament egal, drepturi politice egale cu ale moldovenilor?

    3. Democratia este incapabilã de continuitate în efort.
    Pentru cã împãrtitã în partide care guverneazã, câte un an, doi sau trei, este incapabilã de a concepe si realiza un plan de lungã duratã.Un partid anuleazã planurile si eforturile celuilalt. Ce s-a conceput si clãdit de unul azi, se dãrâmã în ziua urmãtore de altul. Într-o tarã în care este nevoie de constructie, al cãrei moment istoric este însãsi constructia, acest dezavantaj al democratiei este o primejdie. Ca într-o gospodãrie în care s-ar schimba în fiecare an stãpânii, venind fiecare cu alte planuri, stricând ce au fãcut unii si apucându-se de alte lucruri care si ele sã fie stricate de cei ce vor veni mâine.

    4. Democratia pune în imposibilitate pe omul politic de a-si face datoria cãtre neam.
    Omul politic de cea mai mare bunãvoinţã devine în democratie sclavul partizanilor sãi, întrucât, ori le satisface poftele personale, ori acestia îi distrug gruparea. Omul politic trãieste sub tirania si permanenta amenintare a agentului electoral. El e pus în situatia de a alege: ori desfiintarea muncii sale de o viatã, ori satisfacerea partizanilor. Si atunci omul politic le satisface poftele. Dar nu din buzunarul sãu, ci din buzunarul tãrii. Creazã posturi, functii, misiuni, comisiuni, sinecure, toate puse în sarcina bugetului tãrii,care apasã tot mai mult pe spinarea, din ce în ce mai istovitã, a poporului.

    5. Democratia este incapabilã de autoritate.
    Pentru cã îi lipseste puterea sancţiunii. Un partid nu ia mãsuri în contra partizanilor lui, trãind din afaceri scandaloase de milioane, din hotie si pradã, de fricã sã nu-i piardã. Nici împotriva adversarilor, de frica acestora sã nu-i demaste propriile afaceri si incorectitudini.

    6. Democratia este în slujba marilor puteri financiare. Din cauza sistemului costisitor si a concurentei dintre diferite grupãri, democratia cere sã fie alimentatã cu bani multi. Ca o consecintã fireascã ajunge sluga marilor puteri financiare(bancheri, mari intreprinzători, afacerişti, mafioţi etc.) care o subjugã, plãtind-o.
    În modul acesta soarta unui neam este datã pe mâna unei caste de bancheri.

    ELECTIUNE, SELECTIUNE ŞI EREDITATE

    Poporul nu se conduce dupã vointa lui: democratia. Nici dupã vointa unei persoane: dictatura. Ci dupã legi . Nu e vorba de legile fãcute de oameni.
    Sunt norme, legi naturale de viatã si norme, legi naturale de moarte. Legile vietii si legile mortii. O natiune merge la viatã sau la moarte dupã cum respectã pe una sau pe alta din aceste legi.

    Rãmâne un lucru de stabilit. Cine, din mijlocul unei natiuni, poate întelege sau intui aceste norme? Poporul? Multimea? Cred cã i se cere prea mult. Multime nu întelege nici alte legi mai mãrunte. Nu numai cã nu le poate prinde ea din vãzduh, dar trebuie sã i se explice multã vreme, sã i se repete în mod insistent, sã fie chiar pedepsitã, pentru a le putea întelege.

    Iatã câteva legi imediat necesare vietii ei, pe care le întelege cu greu: cã în caz de boalã infectioasã, trebuie izolarea bolnavului si dezinfecţie generalã; cã în casã e nevoie sã intre soarele, deci trebuie ferestre mari; cã vitele, dacã sunt îngrijite si hrãnite mai bine, dau mai mult pentru hrana omului etc.

    Dacã multimea nu poate întelege sau întelege cu greu câteva legi imediat necesare vietii ei, cum îsi poate imagina cineva cã multimea, care în democratie trebuie sã se conducã pe ea, va putea întelege cele mai dificile legi naturale, va putea intui cele mai fine si mai imperceptibile norme de conducere omeneascã, norme care o depãsesc pe ea, viata ei, necesitãtile vietii ei, care nu i se aplicã direct ei, ci care se aplicã unei entitãti superioare ei: natiunea?

    Dacã pentru a face cineva pâine trebuie sã fie specializat, dacã pentru a face ghete, pentru a face pluguri, pentru a face agriculturã, pentru a conduce un tramvai, trebuie specializare; pentru cea mai grea conducere, aceea a unei natiuni, nu trebuie o specializare? Nu trebuiesc anumite însusiri?
    Concluzia: un popor nu se conduce prin el însusi, ci prin elita lui. Adicã prin acea categorie de oameni nãscuti din sânul sãu cu anumite aptitudini si specialitãti.

    Dupã cum albinele îsi cresc „regina”, tot astfel un popor trebuie sã-si creascã elita lui. La fel multimea, în nevoile ei, apeleazã la elita ei, la înteleptii satului.

    Cine alege aceastã elitã? Multimea?

    Pentru orice „idei” sau pentru orice candidat la guvernare, se pot capta oameni. Se pot câstiga voturi. De aceea, nu depinde de întelegerea de cãtre popor a acelor „idei”, „legi” sau „oameni”, ci de cu totul altceva: de mãiestria oamenilor în a capta bunãvointa multimii.

    Multimea e cea mai capricioasã si cea mai nestabilã în pãreri. De la independenţă încoace aceeasi multime a fost rând pe rând: democraţi, agrarieni, comunişti, liberali, etc. Ridicând în slavã pe fiecare, ca dupã un an sã-l scuipe, recunoscându-si prin aceasta propria gresealã, rãtãcire si incapacitate. Criteriul ei de alegere este: „Sã mai încercãm si pe altii”. Deci alegerea se face nu dupã studiere si cunoastere, ci la noroc si la întâmplare.

    Douã idei contrarii. Una cuprinde adevãrul si cealaltã minciuna. Se cautã adevãrul. Adevãrul nu poate fi decât unul. Se pune la vot. Una întruneste 10.000 de voturi, alta 10.050. Este oare posibil ca 50 de voturi în plus sau în minus sã determine adevãrul sau sã-l nege? Adevãrul nu depinde nici de majoritate, nici de minoritate, el îsi are legile sale si triumfã, dupã cum s-a vãzut, împotriva tuturor majoritãtilor, chiar zdrobitoare.

    Gãsirea adevãrului nu poate fi încredintatã majoritãtilor, dupã cum în geometrie teoria lui Pitagora nu are a fi pusã la votul multimii, pentru ca aceasta sã-i hotãrascã adevãrul sau sã i-l nege. Si dupã cum chimistul, care voieste sã obtinã amoniac, nu are a se adresa multimii pentru a decide prin votul ei cantitãtile de azot si de hidrogen. Si dupã cum un agronom, care a studiat ani de zile agricultura si legile ei, nu are a se prezenta dupã aceea la vot în fata unei multimi spre a se convinge, prin rezultatul votului, de valoarea lor.

    Poate poporul sã-si aleagã elita? De ce nu-si aleg atunci soldatii pe cel mai bun general? Pentru ca sã poatã alege, acest juriu colectiv, ar trebui sã cunoascã bine:
    a. Legile strategie, tacticii, organizãrii etc.
    b. Întrucât persoana X se conformeazã prin aptitudini si stiintã acestor legi.

    Fãrã aceste cunostinte nu poate nimeni sã aleagã.

    Multimea, dacã voieste sã-si aleagã elita, este neapãrat necesar sã cunoascã legile de conducere ale organismului national si întrucât candidatii se conformeazã prin aptitudini si stiintã acestor legi.
    Multimea însã nu poate cunoaste nici aceste legi si nici oamenii. Iatã de ce credem cã o elitã nu poate fi aleasã de multime.

    A încerca alegerea acestei elite, este ca si cum am avea pretentia de a determina, prin vot si majoritãti, poetii din sânul unei natii, scriitorii, mecanicii, aviatorii sau atletii.

    Democratia, asadar bazatã pe principiul electiunii, alegându-si ea elita, sãvârseste o fundamentalã eroare din care decurge întreaga stare de nenorocire, tulburare si mizerie a satelor. Ne gãsim la un punct capital. Deoarece de la aceastã eroare de conceptia democraticã pleacã, am putea spune, toate celelalte erori.

    Multimile fiind chemate sã-si aleagã elita, acestea nu numai cã nu sunt în stare sã-si descopere si sã-si aleagã elita, dar mai mult, aleg afarã de mici exceptii, tot ce este mai rãu în sânul unei natiuni.

    Deci nu numai cã democratia înlãturã elita nationalã, dar o înlocuieste cu ce este mai rãu în mijlocul natiei. Democratia va alege: pe oameni fãrã nici un fel de scrupul, deci fãrã moralã. Pe cei care vor plãti mai bine, deci pe cei cu mai multã putere de coruptie. Pe scamatori, sarlatani, demagogi, care vor iesi mai bine la concursul de scamatorie , sarlatanie, demagogie, din timpul perioadei electorale. Printre ei se vor strecura si câtiva oameni de treabã, oameni politici chiar, de bunã credintã,însă pîna la urmă vor fi sclavii celor dintâi.
    Adevãrata elitã a unei natii va fi înfrântã, înlãturatã, pentru cã ea va refuza sã concureze pe aceste teme. Ea se va retrage si va sta ascunsã. De aici, consecinte funeste pentru stat.

    Când un stat este condus de o asa zisã „elitã”, formatã din tot ce are el mai rãu, mai nesãnãtos, mai stricat, este oare admisibil ca cineva sã se mai întrebe de ce statul se ruineazã?
    Iatã cauza tuturor celorlalte rele: imoralitate, coruptie, desfrâu, în toatã tara, jaf si pradã în averea statului, exploatare pânã la sânge a poporului, sãrãcie si mizerie în casele acestuia, lipsa simtului de împlinire a datoriilor în toate functiile, dezordine si dezorganizare în stat, nãvala strãinilor cu bani din toate pãrtile, ca la magazinele cãzute în faliment, care-si desfac mãrfurile pe nimic. tara se vinde la licitatie: „Care dã mai mult?” Pânã în cele din urmã, aici ne va duce democratia.

    În Moldova, de la independenţă încoace în special, democratia ne-a creat, prin acest sistem de alegeri, o „elitã nationalã” de „patrioţi”, având la bazã: nu vitejie, nici iubire de tarã, nici jertfã, ci vânzarea de tarã, satisfacerea interesului personal, mita, traficul de influentã, îmbogãtirea prin exploatare si furt, hotia, lasitatea, adicã doborârea adversarului prin intrigã.
    Aceastã „elitã nationalã” dacã va continua sã ne conducã va duce la desfiintarea statului.

    Deci, în ultimã analizã, problema care se pune astãzi poporului Moldovei si de care depind toate celelalte, este înlocuirea acestei elite cu o elitã nationalã, având la bazã: virtutea, iubirea si jertfa pentru tarã, dreptatea si dragostea pentru popor, cinstea, munca, ordinea, disciplina, mijloacele loiale si onoarea.

    Cine sã facã aceastã înlocuire? Cine sã fixeze noua elitã la locul ei? Rãspund: oricine în afarã de multime. Admit oricare alt sistem în afara „democratiei”, care vãd cã mã omoarã sigur pe mine, poporul Moldovei.

    Noua elitã moldovenească (româneascã) si orice elitã din lume trebuie sã aibã la bazã principiul selectiunii sociale. Adicã în mod natural se selectioneazã din corpul natiunii, adicã din marea masã sãnãtoasã a tãrãnimii, muncitorimii şi intelectualităţii , permanent legatã de pãmânt si de tarã, o categorie de oameni cu anumite însusiri, pe care apoi si le cultivã. Ea devine elita nationalã. Aceasta trebuie sã conducã o natiune.

    Când poate fi sau când trebuie consultatã o multime? În fata marilor hotãrâri care o angajeazã. Pentru a-si spune cuvântul, dacã poate, dacã nu poate, dacã e pregãtitã sufleteste sau nu. I se aratã cãrarea si i se cere sã rãspundã dacã se simte în stare sã meargã pe ea. Este consultatã asupra sortii sale. Aceasta înseamnã consultarea popo-
    rului. Nu înseamnã alegerea elitei de cãtre popor.

    Dar repet întrebarea: cine fixeazã pe fiecare a locul sãu, în cadru elitei si cine cântãreste pe fiecare? Cine constatã selectiunea si dã consacrare membrilor elitei noi? Rãspund: elita precedentã. Aceasta nu alege, nu numeste ci consacrã pe fiecare la locul pe care s-a ridicat singur prin capacitatea si valoarea lui moralã. Consacrarea o face seful elitei, consultându-si elita.

    Deci o elitã nationalã, trebuie sã aibã grijã de a-si lãsa o elitã mostenitoare . O elitã înlocuitoare. Dar nu bazatã pe principiul ereditãtii, ci numai pe principiul selectiunii sociale aplicat cu cea mai mare strictete. Principiul ereditãtii nu este suficient în sine.

    Dupã principiul selectiunii sociale, primenitã necontenit cu elemente din adâncurile natiei, o elitã se pãstreazã totdeauna viguroasã. Greseala istoricã a fost în aceea cã acolo unde s-a creat o elitã bazatã pe principiul selectiunii, aceasta a pãrãsit de a doua zi principiul care i-a dat nastere, înlocuindu-l cu prin cipiul ereditãtii si consacrând sistemul nedrept si condamnat al privilegiilor din nastere. Ca o protestare împotriva acestei greseli, pentru înlãturarea unei elite degenerate si pentru abolirea privilegiilor din nastere, s-a nãscut democratia.
    Pãrãsirea principiului selectiunii a dus la o elitã falsã si degeneratã, iar aceasta a dus la rãtãcirea democratiei.

    Principiul selectiunii înlãturã deopotrivã si principiul electiunii si principiul ereditãtii. Ele nu pot sta împreunã. Între ele este un conflict, pentru cã din douã una: ori existã un anumit principiu al selectiunii si atunci nu are ce cãuta pãrerea si votul multimii, ori alegem noi oamenii si atunci nu mai functioneazã selectiunea.
    De asemenea, dacã ne servim de selectiunea socialã, nu are ce cãuta ereditatea. Aceste douã principii nu pot merge împreunã decât dacã mostenitorul corespunde legilor selectiunii.

    Dar dacã o natiune nu are o adevãratã elitã, prima care s-o poatã fixa pe a doua? Rãspund printr-o singurã frazã, care cuprinde un adevãr indiscutabil: În cazul acesta elita se naste din rãzboi cu elita degeneratã sau falsã. Tot pe principiul selectiunii.

    Asadar, în rezumat, rolul unei elite este:

    a. De a conduce o natiune dupã legile vietii unui neam.
    b. De a-si lãsa o elitã mostenitoare bazatã nu pe principiul ereditãtii, ci pe acela al selectiunii, cãci ea cunoaste legile vietii si poate judeca întru cât persoanele se conformeazã prin aptitudini si stiintã acestor legi.
    Ca un grãdinar care îsi va conduce grãdina sa si va avea grijã ca înainte de a muri sã-si lase mostenitor, înlocuitor. Cãci el este singurul care poate sã spunã cine dintre toti cei cu care lucrat este cel mai bun pentru a-i lua locul si continua opera sa.

    Pe ce trebuie sã se întemeieze o elitã:

    a. Curãtenia sufleteascã.
    b. Capacitatea de muncã si de creatie.
    c. Vitejia.
    d. Viatã asprã si rãzboire permanentã cu greutãtile asezate în calea neamului.
    e. Sãrãcie, adicã renuntarea voluntarã de a acumula averi.
    f. Credinta în Dumnezeu.
    g. Dragostea.

    INDIVID, COLECTIVITATE NATIONALÃ, NATIUNE

    „Drepturile omului” nu sunt mãrginite numai de drepturile altui om, ci si de alte drepturi. Pentru cã existã trei entitãti distincte:

    1. Individul.
    2. Colectivitatea nationalã actualã, adicã totalitatea indivizilor din aceeasi natie, trãind
    într-un stat, la un moment dat.
    3. Natiunea, acea entitate istoricã trãind peste veacuri cu rãdãcinile înfipte în negura
    vremii si cu un viitor infinit.

    O nouã mare eroare a democratiei bazatã pe „drepturile omului” este aceea de a nu recunoaste si a nu se interesa decât de una din aceste trei entitãti: individul .

    Pe a doua o neglijeazã sau îsi bate joc de ea, iar pe a treia o neagã. Toate trei îsi au drepturile si datoriile lor. Dreptul de a trãi. Si datoria de a nu periclita dreptul la viatã al celorlalte douã. Democratia nu se ocupã decât de asigurarea dreptului individului. De aceea asistãm în democratie la o rãsturnare formidabilã. Individul crede cã poate sã împieteze cu drepturile sale nelimitate asupra drepturilor colectivitãtii întregi, pe care poate sã o încalce si sã o jupoaie. De aceea asistãm, în democratie, la acest tablou sfâsietor, la aceastã anarhie, în care individul nu voieste sã recunoascã nimic deasupra interesului sãu personal.

    La rândul ei, colectivitatea nationalã are o tendintã permanentã de a sacrifica viitorul – drepturile natiunii – pentru interesele ei prezente. De aceea asistãm la nemiloasa exploatare sau chiar înstrãinare a pãdurilor, a minelor, a petrolului, uitând cã în urma noastrã sunt sute de generatii, copiii copiilor nostri, care asteaptã sã trãiascã si ei, ducând mai departe viata neamului. Aceastã rãsturnare, aceastã rupere de raporturi cãreia democratia i-a dat nastere, constituie o adevãratã anarhie, o desfiintare a ordinii naturale si este una din cauzele principale a stãrii de tulburare a societãtii de astãzi.

    Armonia nu se poate restabili decât prin reîntronarea ordinii naturale. Individul trebuie subordonat entitãtii superioare, colectivitatea nationalã, iar aceasta trebuie subordonatã natiunii. „Drepturile omului” nu mai sunt nemãrginite, ele sunt mãrginite de drepturile colectivitãtii nationale, iar drepturile acesteia sunt mãrginitede drepturile natiunii.

    În sfârsit, s-ar pãrea cã în democratie cel putin individul, încãrcat de atâtea drepturi, trãieste minunat. În realitate însã – si aici stã tragedia finalã a democratiei – individul nu are nici un drept, cãci ne întrebãm: unde este libertatea întrunirilor, unde este libertatea scrisului, unde este libertatea constiintei. El trãieste sub teroare, stare de asediu, cenzurã, cu mii de arestati si cu oameni ucisi pentru credinta lor, ca pe vremea celor mai tirani conducãtori de popoare. Unde este „dreptul multimii suverane” de a decide soarta sa, când întrunirile sunt interzise, iar voturile a zeci de mii e oameni sunt falsificate. Veti zice: da, dar acestia vor sã schimbe constitutia, sã restrângã libertãtile, sã întroneze altã formã de stat!

    Întreb: poate sustine democratia cã un popor nu e liber si nu-si poate decide singur soarta sa de a-si schimba constitutia, de a-si schimba forma statului, cum vrea el, de a trãi în libertãtile mari sau mici pe care le vrea el?
    Aici e tragedia finalã.
    În realitate, în democratie omul nu are nici un drept. El însã nu si le-a pierdut nici în folosul colectivitãtii nationale, nici în acela al natiunii, ci în folosul unei caste politico-financiare de bancheri si agenti electorali.

    În sfârsit, ultima binefacere pentru individ. Democratia, printr-o perfidie neasemuitã se transformã în apostol al pãcii pe pãmânt. Dar în acelasi timp proclamã rãzboiul dintre oameni si Dumnezeu. „Pace între oameni” si rãzboire contra lui Dumnezeu.

    Perfidia constã în aceea cã întrebuinteazã cuvintele Mântuitorului: „Pace între oameni”, transformându-se apoi în apostol al „pãcii”, iar pe El condamnându-l şi arãtându-l ca vrãjmas al omenirii. Si în fine, perfidia constã în aceea cã prefãcându-se a voi sã apere viata oamenilor, în realitate nu-i duc decât la pierderea vietii. Prefãcându-se cã vor sã-i apere de moartea prin care, nu fac altceva decât ating diavolescul scop, acela de a-i condamna la moarte vesnicã.

    NEAMUL

    Când zicem neamul moldovenesc (românesc), întelegem nu numai pe toti moldovenii(românii) trãind pe acelasi teritoriu, având acelasi trecut si acelasi viitor, acelasi port, aceeasi limbã, aceleasi interese prezente.
    Când zicem neamul moldovenesc (românesc), întelegem: toti moldovenii(românii) vii si morti, care au trãit de la începutul istoriei pe acest pãmânt si care vor mai trãi si în viitor.

    Neamul cuprinde:

    1. Toti moldovenii(românii) aflãtori, în prezent, în viatã.
    2. Toate sufletele mortilor si mormintele strãmosilor.
    3. Toti cei ce se vor naste moldoveni(români) .

    Un popor ajunge la constiinta de sine când ajunge la constiinta acestui întreg, nu numai la acea a intereselor sale.

    Neamul are:

    1. Un patrimoniu fizic, biologic:carnea si sângele.
    2. Un patrimoniu material : pãmântul tãrii si bogãtiile lui.
    3. Un patrimoniu spiritual, care cuprinde:

    a. Conceptia lui despre Dumnezeu , lume si viatã. Aceastã conceptie formeazã un domeniu, o proprietate spiritualã. Frontierele acestui domeniu sunt fixate de marginile strãlucirii conceptiei lui. Existã o tarã a spiritului national, tara viziunilor lui, obtinute prin revelatie si prin proprie sfortare.
    b. Onoarea lui ce strãluceste în mãsura în care neamul s-a putut conforma, în existenta sa istoricã, normelor izvorâte din conceptia lui despre Dumnezeu, lume si viatã.
    c. Cultura lui: rodul vietii lui, nãscut din propriile sfortãri în domeniul gândirii si
    artei. Aceastã culturã nu este internationalã. Ea este expresia geniului national, a sângelui. Cultura este internationalã ca strãlucire, dar nationalã ca origine. Fãcea cineva o frumoasã comparatie: si pâinea si grâul pot fi internationale ca articole de consumatie, dar vor purta pretutindeni pecetea pãmântului în care s-au nãscut.

    Toate aceste trei patrimonii îsi au importanta lor. Pe toate un neam trebuie sã si le apere. Dar cea mai mare însemnãtate o are patrimoniul sãu spiritual, pentru cã numai el poartã pecetea eternitãtii, numai el strãbate peste toate veacurile. Grecii antici nu trãiesc prin fizicul lor, oricât de atletic ar fi, din el n-a mai rãmas decât cenusã, si nici prin bogãtiile materiale, dacã le-ar fi avut, ci prin cultura lor.

    Un neam trãieste în vesnicie prin conceptia, onoare si cultura lui. De aceea conducãtorilor natiilor trebuie sã judece si sã actioneze nu numai dupã interesele fizice sau materiale ale neamului, ci tinând seama de linia lui de onoare istoricã, de interesele eterne. Prin urmare, nu pâine cu orice pret, ci onoare cu orice pret.

    TELUL FINAL AL NEAMULUI

    Este viata?

    Dacã este viata, atunci nu intereseazã mijloacele pe care neamurile le întrebuinteazã spre a si-o asigura. Toate sunt bune, chiar si cele mai rele.
    Se pune deci problema: dupã ce se conduc natiile în raport cu alte natiuni? Dupã animalul din ele? Dupã tigrul din ele? Dupã legea pestilor din mare sau a fiarelor din pãdure?

    Telul final nu este viata. Ci Învierea. Învierea neamurilor în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Creatia, cultura, nu-i decât un mijloc, nu un scop, cum s-a crezut, pentru a obtine aceastã înviere. Este rodul talentului pe care Dumnezeu l-a sãdit în neamul nostru, de care trebuie sã rãspundem. Va veni o vreme când toate neamurile pãmântului von învia, cu toti mortii si cu toti regii si împãratii lor. Având fiecare neam locul sãu înaintea tronului lui Dumnezeu. Acest moment final , „învierea din morti”, este telul cel mai înalt si mai sublim cãtre care se poate înãlta un neam.

    Neamul este deci o entitate care îsi prelungeste viata si dincolo de pãmânt. Neamurile sunt realitãti si în lumea cealaltã, nu numai pe lumea aceasta.

    Nouã,moldovenilor( românilor), neamului nostru, ca orisicãrui neam din lume, Dumnezeu ne-a sãdit o misiune. Dumnezeu ne-a hotãrât un destin istoric. Cea dintâi lege pe care un neam trebuie s-o urmeze este aceea de a merge pe linia acestui destin, împlinindu-si misiunea încredintatã. Neamul nostru n-a dezarmat si n-a dezertat de la misiune., oricât de grea si de lungã i-a fost calea Golgotei lui.

    Acum ni se ridicã în fatã obstacole înalte ca muntii. Fi-vom noi, oare, generatia debilã si lasã, care sã lãsãm din mâinile noastre, sub presiunea amenintãrilor, linia destinului nostrum si sã pãrãsim misiunea noastrã ca neam în lume?

Scrie un comentariu


27 queries in 0,749 seconds.