AntiMedia – Alternativă informațională » Ortodoxie – Mircea Eliade

Cultură, Doctrină, Ortodoxie, Personalităţi

Ortodoxie – Mircea Eliade

Mircea Eliade

Apusenii se nasc în catolicism. Răsăritenii ajung la Ortodoxie.

E nevoie de o serie întreagă de experiențe sufletești pentru a căpăta acea stare de spirit care e ortodoxia. Conștiința, funcționînd pe toate planurile și cu toate ramificațiile, își găsește firesc echilibrul în ortodoxie. Nu trebuie să precipităm „convertirea”. Ea se va împlini, așa cum înfloresc pomii – când sufletul se va fi îmbogățit îndeajuns, suferind îndeajuns.

Ortodoxia e, pentru noi, Creștinismul autentic, care trebuie actualizat în proaspete și calde fapte sufletești. Trebuie să fim creștini – pentru a găsi un sens vieții, sens care să întreacă simpla umanitate, și să cuprindă din acel suc al metafizicii, care singur ne orientează. Creștinismul ne luminează o axa centrala în Univers și în noi înșine. Acele conștiințe care trăiesc efectiv o viață sufletească nu pot îndepărta altfel sentimentul tragic al existenței decît prin creștinism. În dreapta și în stînga nu e decît gol. Alunecăm în gol, și sfîrșim roși de disperare, chinuiți de o problematică filosofică greșit pusa, sau oprindu-ne pe poziții sceptice, sau evadînd într-un păgînism senzual care nu poate dărui nici încăi uitarea.

Firește, vorbesc aici despre acele puține conștiințe de elită, care înțeleg să-și valorifice viața și să o viețuiască după un tîlc metafizic. Conștiințe care sufereau tragica izolare în fața unui Destin orb – înainte de Hristos. Dar Hristos a coborît asupra omenirii mîntuirea. Apariția Lui înseamnă pentru noi axa centrală, nucleul de viață, de elan, de dragoste, de creație. Hristos dovedește realitatea transcendentului și posibilitatea de a-l ajunge prin experiența religioasă. Omul nu mai e singur cu soarta. Acele suflete, nefericite, care se ridică deasupra fiziologiei și a instituțiilor civile – nu mai sînt în primejdia disperării. Cunoașterea lui Hristos – deși de esență pur mistică, înfăptuindu-se pe plan mistic – transfigurează conștiința, o îmbogățește cu roade dulci, zemoase. Cel care cunoaște (iubește) pe Hristos – e un om cu măduva spinala întreagă. Creștinul înțelege viața – fapt de o considerabilă însemnătate, ce întrece cu mult comorile științei și ale filosofiei! Creștinismul stăpînește sensul vieții – care nu e un sens tragic. Sau, în orice caz, de un tragic omenesc.

Să lămurim. Înțelegeți tragicul insurmontabil al grecului – singur în fața unui destin irațional, imoral, străin? Tragicul creștin e altul: neputința de a rămîne întotdeauna creștin, dualismul carne-duh, slăbiciunea care îl tîrăște – și e bine să-l tîrască – în viața păgînă, senzuală. Tragicul vieții creștine e fecund. Pentru că pe acest dualism dureros carne-duh se întemeiază cel mai mare bine al umanității: personalitatea. Eu cred că numai un creștin poate avea o personalitate, care, pentru mine, înseamnă: echilibrarea într-o sinteză originală a celor doua tendințe potrivnice.

Viața creștină înseamnă siguranța valorii sufletești și a permanenței acestei valori. Așadar optimism, încredere, drum-drept, rodnicie.

Și cu toate acestea, astăzi nu oricine poate ajunge ortodox. Sînt cauze multe care împiedică cunoașterea imediată și intimă a faptului creștin. A trecut – între noi și acele fericite prime secole după Iisus – istoria. Au trecut, deci, formații spirituale care au barat drumul scurt către ortodoxie. Dacă voim să rămînem sinceri pînă la urmă, trebuie să mărturisim: acei dintre ortodocși care au dus o viață lipsită de neliniști și experiențe lăuntrice, nu sînt adevărați ortodocși. Cred, poate; dar nu știu ce să creadă și nu cunosc prețuirea credinței, cînd sufletul se întoarce de pe pustiile învățăturilor lumești.

Așadar, noi, cei tineri – vom ajunge, nu ne interesează cînd, creștini ortodocși. Nu va lipsi nici unul, dintre acei care au gustat sensul metafizic al vieții. Acum – nu am ajuns. Dar știm că vom ajunge. Nu ne e teamă să greșim, pășind alăturea de drum. Pentru că știm că există un drum drept, care ne e menit.

De altfel, ceea ce e frumos în noi e faptul căutării. Noi căutam – și suferim pentru aceasta – ceea ce alții se mulțumeau a primi de la preoți, nu întotdeauna de ispravă, și uitau apoi într-un fund de suflet. Noi voim un creștinism efectiv – adică rezultatul unei experiențe, proaspăt, greu de sensuri, cald de viață, strălucitor de daruri. Care să ne prefacă, să ne facă din oameni- oameni de ai lui Dumnezeu, adică suflete în trupuri, suflete ce caută să asimileze și sa răspîndească valori Dumnezeiești în lumea valorilor bestiale sau, rareori, a valorilor omenești.

Ortodoxia ne silește să renunțăm la o parte din viață? Ortodoxia nu ne silește nimic. Faptele pe care le facem sub înrîurirea ei sînt fapte firești, care nu ne mutilează viața – pentru că viziunea acestei vieți e schimbată. Un ortodox poate fi ascet sau păcătos. Ce însemnătate poate avea faptul acesta? Experiența religioasă, dragostea către Hristos – rămîne aceeași.

Așadar, orice drum ar apuca, o conștiință contemporană ajunge la creștinismul ortodox. Poate lucrul acesta se va împlini tîrziu, spre sfîrșit de viață tristă. Dar se va împlini. Și el va fi luminarea de pe urmă. Care, la unii, se va rosti: Cred într-unul Dumnezeu. Iar la alții va transfigura viața, facînd-o rodnică, adîncind-o, lărgind-o și exaltînd-o pînă la proporții de vis. Iar la alții, luminarea va aduce hotărîrea renunțării la viață. Renunțarea eroică, pe care toți trebuie s-o jinduim, și către care nu se înalță decît personalitățile autentice și crunt încercate în lume.

12 noiembrie 1927, „Profetism Românesc”
Sursa: crestinortodox.ro

Un comentariu la “Ortodoxie – Mircea Eliade”

  1. Hm…Bun articolul,dar asta numai daca il scoatem din contextul eliadescian.Caci daca e sa privim in anasamblu scrierea lui Eliade…sa am iertare dar numai ortodoxa,atit prin factura cit si prin simbolistica,colorit si conceptii,nu e!…
    Articolul dateaza tot din 1927 sau a fost doar publicat atunci?

    Stiu ca se vor invoca anumite referinte la trecutul „posibil” legionar al lui Eliade,care cica ar fi fost conducator de Cuib,dupa anumite date cetoase rezultate din 2-3 abrevieri de nume in anumite documente nepublicate ale vremii,dar…Sa nu uitam inclinatiile paginist-ocultiste ale lui Eliade ,chiar si in timpul in care se presupune ca ar fi fost conducator de Cuib.

Scrie un comentariu


27 queries in 0,771 seconds.