AntiMedia – Alternativă informațională » Momentul morţii vs parareligia istoriei

Doctrină, Istorie

Momentul morţii vs parareligia istoriei

de Octavian Racu

moarteaMoartea, numai moartea legionară,
Ne este cea mai scumpă nuntă dintre nunţi.
Pentru sfânta Cruce, pentru Ţară,
Înfrângem codri şi supunem munţi.

(„Imnul Tinereţii Legionare”, Radu GYR)

Este foarte straniu modul în care privesc lucrurile mulţi dintre noi. Suntem un fel de actori ai unui scenariu care se numeşte „istoria”. Ne fixăm atitudinea faţă de un alt actor în funcţie de atitudinea lui faţă de un moment din trecut (unirea Basarabiei cu România din 1918, pactul Ribbentrop-Molotov, etc.) sau ne mândrim cu faptele eroice sau realizările unor mari personalităţi transformând această mândrie într-un fel de cult, parareligie. În felul acesta cădem prada unui pesimism teribil, care ne spune că generaţia noastră nu va putea realiza nimic valoros, că unicul nostru rost constă în admirarea pasivă a trecutului istoric. Am transformat istoria într-un serial lacrimogen, într-un meci de fotbal pe care îl privim seara cu berea în mână, manifestând din când în când emoţii care nu depăşesc cele patru pereţi ai casei, care nu au nicio şansă să transforme lumea în care trăim. Istoria devine pentru veacul nostru un opium pentru popor, prin care generaţia noastră este redusă la o masă de spectatori, incapabili de a participa sau schimba mersul lucrurilor. Prezentul şi viitorul nu mai există, există doar dorinţa noastră de a fi o imitaţie palidă a cuiva, fie a civilizaţiei vestului, fie a strămoşilor noştri. Adevărul este că în pofida tuturor sforţărilor, nu reuşim să ne ridicăm nici măcar la nivelul unor imitaţii.

Nu îndemn nicidecum la ignorarea trecutului, ci la valorificarea lui corectă. Trecutul trebuie înţeles şi asumat. Trebuie să înţelegem sensul istoriei umanităţii şi al neamului, în particular, pentru a înţelege ceea ce trebuie să fim şi ce trebuie să facem. Aşa au fost strămoşii noştri, care nu pierdeau timpul cu discutarea problemelor istoriografice. Din consumatori ai imaginilor istorice trebuie să devenim producători ai istoriei: trebuie să ne preocupe mai mult ceea ce vom lăsa în urma noastră, decât ceea ce au lăsat alţii. Nu filmul romantic al trecutul istoric trebuie să fie pus în faţa noastră, ci momentul morţii al fiecărui din noi, care ar servi drept motor al creaţiei.  Presupun că anume această conştiinţă a morţii inevitabile a menţinut neamul nostru în viaţă milenii întregi. De aici, probabil, vine şi arhetipul „moartea-mireasă” la români (vezi „Mioriţa”). În inconştientul colectiv românesc,  moartea nu se prezintă drept o babă hâdă, ci o Soţie şi Amantă, care trezeşte energiile creatoare ale tânărului care o priveşte cu dragoste în faţă. Moartea este acea femeie care prin farmecul său ne scoate din condiţia de sclavi şi ne ridică la nivelul de stăpâni şi creatori. Elita naţională reprezintă doar acel grup pentru care moartea şi mântuirea este unicul punct de referinţă.

Un comentariu la “Momentul morţii vs parareligia istoriei”

  1. poate ca inainte sa mori,realizezi ca nu vei mai trai mult. Legionarii si-au prezis moartea,au avut aceasta clarviziune

Scrie un comentariu


25 queries in 1,051 seconds.