AntiMedia – Alternativă informațională » Mitropolia Moldovei reacţionează şi dezminte acuzaţiile ONU

Religie

Mitropolia Moldovei reacţionează şi dezminte acuzaţiile ONU

Mitropolia Moldovei a condamnat astăzi în termeni duri un raport privind libertatea de convingeri sau religie lansat recent de Organizaţia Naţiunilor Unite în care este criticat „statutul privilegiat al Bisericii Ortodoxe din Moldova”, înalţii prelaţi calificând concluziile documentului drept „neruşinate şi impertinente”.

“În modificarea legislaţiei pentru înlesnirea pătrunderii lejere a diverselor culte în Republica Moldova întrevedem un atac direct la adresa Bisericii Ortodoxe din Moldova şi a poporului ei dreptcredincios, împotriva cetăţenilor acestei ţări”, afirmă într-un mesaj Mitropolitul Moldovei, Vladimir.

„Declaraţiile reprezentantului ONU au fost bazate pe fapte neverificate, pe zvonuri şi clevetiri propagate de unele mass-media. Faptul că acesta a ţinut morţiş să nu dea nicio apreciere pozitivă Bisericii Creştin Ortodoxe vădeşte atitudinea de discriminare şi ură făţişă pe care o are”, se mai precizează în respectivul mesaj.

Potrivit mitropolitului, societatea moldovenească poartă propria vină că a permis oficialilor străini să se amestece în afacerile Republicii Moldova. “Vina o poartă nu doar reprezentanţi ai ONU sau ale altor structuri externe, ci întreaga noastră societate, inclusiv intelectualitatea, reprezentanţi ai culturii, care a pregătit terenul pentru astfel de vizitatori”.

„Aşa-numitele recomandări privind excluderea din legislaţie a recunoaşterii de către stat a importanţei şi rolului primordial al religiei ortodoxe pot fi calificate drept neruşinate şi impertinente”, potrivit comunicatului citat.

Filiala Organizaţiei Naţiunilor Unite din Republica Moldova i-a cerut guvernului de la Chişinău să reacţioneze la acţiunile împotriva minorităţilor şi să anuleze anumite regulamente discriminatorii adoptate recent de câteva municipalităţi din ţară, arată un comunicat de presă al oficiului ONU în Republica Moldova, citat de Agerpres.

ONU mai cere Republicii Moldova să adere la eforturile internaţionale de combatere a violenţei şi discriminării pe motive de orientare sexuală şi identitate de gen şi să-şi afirme angajamentul de a sprijini activitatea Consiliului pentru Drepturile Omului în acest domeniu.

sursa: EVZ.ro

Scrie un comentariu


53 queries in 1,116 seconds.