AntiMedia – Alternativă informațională » Mișcarea Legionară și cooperativele

Economie

Mișcarea Legionară și cooperativele

Inaugurarea cooperativei legionare din 1936

Energiile legionare, deși nu se puteau desfășura în munca de pe șantiere, n-au rămas totuși inactive. Corneliu Codreanu le-a găsit o altă destinație. El a mobilizat Mișcarea în direcția comerțului, care a cunoscut în anul 1937 o perioadă de mare înflorire.

Guvernul constatase, neputincios, că noile întreprinderi legionare ieșeau din nimic și că, încă de la debutul lor, ele câștigau adeziunea publicului. N-avea la dispoziție vreo lege criminală, de tipul aceleia votate în primăvară pentru interzicerea șantierelor de muncă, căci ar fi suprimat din primul moment acest nou efort.

Comerțul legionar, așa cum s-a văzut în altă parte, prin modesta „Cooperativă de consum”, creată în Septembrie 1935, în clădirea sediului central al Mișcării, București str. Gutenberg, nr.3. Situația rămăsese staționară în 1936. Era un an deîncercare și de experiență. Cum era vorba de un domeniu necunoscut de legionari, și chiar de Căpitan, el a trebuit să studieze cu atenție terenul. Știa bine că orice eșec s-ar fi repercutat în mod automat asupra întregii Mișcări, și ar fi putut compromite programul ei economic.

Înainte de a se angaja în „bătălia comerțului legionar”, pe un front larg și cu toate forțele disponibile, trebuia ca el să devină un bun comerciant. Devenind un „maestru” pregătitor de oameni, grație cărora se putea câștiga și această luptă. Un legionar, chiar corect și harnic, nu putea fi așezat, fără o anumită ucenicie, în spatele unei tejghele.

Pe urmă, chestiunea capitalului. Era imposibil să se formeze capitalul inițial, indispensabil deschiderii de noi întreprinderi, cu veniturile de la Cooperativa existentă. Acest capital nu putea fi găsit decât la legionari, prin intermediul „contribuțiilor excepționale”. Efortul financiar masiv era de neconceput în 1935, cu o organizație încă fragilă. În 1936, Mișcarea a luat proporții vaste, acoperind întreaga țară cu structurile ei de bază.

În primăvara lui 1937, erau terminate toate preparativele în vederea ofensivei în domeniul comerțului. Ca și în momentul creării Cooperativei, Căpitanul păstra în mâinile sale inițiativa. Personal conducea lupta. Ca un ofițer de Stat-Major, studie mai întâi câmpul de bătălie (caracteristicile sglomerației urbane, însemnătatea comercială a locului, gradul de denațiolizare a comerțului local, forțele numerice ale legionarilor etc.); apoi, cu o siguranță matematică fixă locurile unde vor fi implantate noile întreprinderi. Odată alese aceste locuri, începu, cu o grijă meticuloasă, organizarea propriu-zisă a conerțului.

Cultul detaliului, una din marile învățături date legionarilor, îl aplică cu scrupulozitate și în comerț. Tot ceea ce ieșea din imaginația lui creatoare era „impecabil”, cuvânt pe care-l întrebuința mai ales pentru a sublinia „cum trebuie săfie opera unui legionar”. Nimic nu trebuia lăsat la voia întâmplării: de la cumpărarea mărfii, până la servirea clientului, toate operațiunile erau studiateși puse la punct. Omul, înclinat, prin natura sa, către o oarecare neglijență, atât în chestiunile particulare, cât și în cele publice, are nevoie de un antrenament intensiv și practic pentru înțelegerea valorii amănuntului în orice acțiune umană. Cu o deosebire în comerț, unde sunt angajate responsabilități materiale și pecuniare, individul trebuie să facă dovada unui înalt simț al datoriei.

Cea dintâi unitate economică a Mișcării fondată în 1937 era un „Magazin alimentar”, în stațiunea balneară Carmen Sylva, cu numele de „CONSUMUL LEGIONAR CARMEN SYLVA”.

Datorită faptului că mărfurile erau vândute mult mai ieftin decât în celelalte magazine locale, această cooperativă legionară a fost frecventată de o clientelă numeroasă. Natural, Căpitanul nu fixase prețurile mai ieftin decât în alte părți, ca să facă o concurență altora, ci pentru a da un impuls general comerțului local. Tuturor acelor care se plângeau de această „concurență” – comercianți fără scrupule, ce exploatau nemilos pe vizitatori – Corneliu Codreanu le răspunse printr-o Circulară, intitulată „O lămurire”, iscălită în Iunie 1937 și răspândită în toată țara:

„Consumul legionar Carmen Sylva vinde mai ieftin nu pentru a face concurență celorlalți negustori. Ci pentru un principiu foarte sănătos, pe care trebuie să-l aplice toți comercianții din Carmen Sylva.

1. În interesul lor: pentru că oamenii văzând că la Carmen Sylva ei nu sunt spoliați, că marfa este tot așa de ieftină ca la ei acasă, în loc să vină 10.000, vor veni 20.000, și negustorul va câștiga mai mult dacă va vinde ieftin la 20.000, decât dacă va vinde scump la 10.000 de oameni.

2. În interesul stațiunii: pentru că stațiunea, în fața marelui număr, va înflori, nu va fi pustie ca atunci când vine lume puțină.

3. În interesul vizitatorilor: căci ei nu trebuie să se apropie de Carmen Sylva cu groază, ca de o cetate de speculanți care vor să-i jupoaie…

4. În interesul neamului: el are interesul ca un număr cât mai mare de români să vină la mare, pentru a se recrea, pentru a se vindeca, pentru a-și reface sănătatea. nU trebuie să se zică: „să vină numai cei bogați”. Neamul zice „Să vină toți”. Să vină cei ce au nevoie, bolnavi; bogați sau săraci. Căci neamul se sprijină deopotrivă și pe cei bogați, ca și pe cei săraci. Și poate mai mult pe cei săraci. În orice caz, neamul are interesul ca toții fii săi, săraci sau bogați, să fie sănătoși”.

Ca în toate Circulările lui referitoare la „bătălia comerțului legionar”, Căpitanul subordona principiile economice principiilor morale și marilor interese naționale. Și celor care nu urmaăreau decât câștigul, le arăta că chipul lui de a privi comerțul nu putea să-i vatăme, din contra.

De la „Cooperativa de consum”, Corneliu Codreanu a făcut un salt într-o altă ramură alimentară, mult mai anevoioasă de manipulat sub toate aspectele: „Restaurantul”.

Primul restaurant legionar a fost organizat tot la Sediul Central al Mișcării, în București, într-o clădire anexă, unde funcționa înainte o cantină studențească. Această nouă întreprindere fu cunoscută sub numele de „RESTAURANTUL LEGIONAR GUTENGERG”.

De-aici înainte, Sediul Central, Cooperativa alimentară și Restaurantul au constituit un singur scop, ca o citadelă nouă de românism, de educație profesională, de onestitate și de formare morală. În același fel, Corneliu Codreanu avea posibilitatea să supravegheze bunul mers al acestor două unități economice, fără să piardă contactul permanent cu organizația politică.

Ca întotdeauna în marile momente ale vieții legionare, când se lua o nouă inițiativă decisivă pentru Mișcare; Căpitanul a explicat legionarilor și publicului finalitatea întreprinderii în curs și importanța ei în ansambul activităților legionare. Printr-o Circulară din 3 Iulie 1937, el a arătat obiectivele economice ce se urmăresc prin intermediul restaurantului:

–educarea tineretului român în direcția comerțului specializat din această ramură.

–ajutorarea camarazilor care au nevoie de o masă bună, sănătoasă și curată. Realizarea unui mic beneficiu pentru Mișcare, care să poată servi legionarilor care lucrează la Sediul Central.

În acest timp, odată rezolvată chestiunea materială, se trecea la considerații mai elevate, de ordin național, moral sau religios. Activitatea economică nu constituia decât un obiectiv tranzitoriu, un suport util și indispensabil pentru înflorirea potențialului creator al națiunii pe alte planuri.

Cu prilejul inaugurării restaurantului „Gutenberg”, el a făcut o incursiuneîn problemele sociale, punând accentul pe armonia care trebuie să domnească între toate clasele sociale. Acest restaurant legionar ar fi un loc de fraternizare între toți românii, fără nici o discriminare;

„Să realizăm în interiorul acestui restaurant armonia socială legionară.

În acest restaurant poate să vină și un profesor universitar și un căruțaș, sau orice alt muncitor cu brațele. Să stea la masă, ei și familiile lor. Soții și copiii.

Profesorul universitar nu se va uita cu dispreț sau chiorâș, ci cu ochi de frate, la fratele său muncitor.

Dar nici acest frate muncitor nu trebuie să jeneze pe celălalt frate al său, sau pe familia și copiii lui: răcnind cât îl ține gura la masă, scuipând pe pereți, înjurând birjărește sau făcând alte necuviințe.

Aici toată lumea trebuie să fie cu obraz, cu eleganță sufletească și bună-cuviință…

Deci, voiesc să spun, că aici, în acest restaurant, doresc să facem o adevărată școală de bună purtare, eleganță și caldă camaraderie legionară, cu înfrățire între toți fiii neamului…

În acest restaurant nimeni nu este de meserie. Facem sforțări ca să învățăm acum. De aceea, fiți îngăduitori față de greșelile pe care le observați și vă rugăm atrageți-ne totdeauna atenția asupra lor”.

Totodată, ca un bun comerciant, Căpitanul nu uită să laude marfa restaurantului:

„Post scriptum”: Avem vinuri cu care ne putem mândri. Ele sunt garantat naturale, iar prețurile cu care se vând sunt mult inferioare față de calitatea lor”.

Întru buna înțelegere a sensului acestei Circulare care insistă asupra „bunei comportări” cerute tuturor care vor veni în restaurantul legionar, trebuie știută marea importanță pe care Corneliu Codreanu o dădea înfățișării și ținutei legionarului. Hainele, chiar vechi și cârpite, trebuiau să fie curate, cusute, pantofii văcsuiți, părul și barba în ordine. El avea oroare de tinerii neglijanți, murdari, îndeosebi dacă luau aere de „nonconformiști”. De asemenea, detesta impertinența și grosolănia în relațiile sociale. Un legionar, oriunde ajunge, chiar și în închisoare, trebuie să se omporte decent cu toți, indiferent de poziția socială a interlocutorului său. El trebuie să respecte femeile, bătrânii și pe toți aceia care sunt mai instruiți decât dânsul. Nu trebuie să disprețuiască pe mnuncitor și pe sătean. Indiferent ce meserie își exercită, de la simplul măturător de stradă până la savant sau bogătaș, toți sunt fiii neamului; și fiecăruia i se acordă onoare din partea națiunii cu meritele și aspirațiile sale.

Educația legionarului – eroică, națională, morală, religioasă – trebuie să fie completată de o educație socială, prin buna comportare în societate. Trebuie să se simtă, din primul contact cu un legionar, atitudinea sa elegantă și corectă, anume că se are de-a face cu un „om nou”.

Câteva zile numai după această deschidere, restaurantul „Gutenberg” putea rivaliza, în ceea ce privește clientela, cu restaurantele cele mai frecventate ale Capitalei. În afară de legionari, veneau mulți români din toate straturile sociale, atrași nu numai de prețul scăzut și de calitatea mesei, ci și de atmosfera caldă și amicală care domnea acolo. Găseau o experiență necunoscută în lumea bucureșteană, ce descoperea un alt mod de viață, reglată de alte norme decât banii și interesul material. „Patronul” restaurantului, Căpitanul, în fiecare zi își făcea apariția, saluta oamenii de la masă, întreba dacă sunt mulțumiți de deservire, intervenea energic.

Atunci când Căpitanul apărea în deschizătura ușii, înalt de talie, cu o alură impozantă, se producea un moment de exaltare colectivă. Oamenii uitau de masa lor, o profundă liniște se răspândea și privirile asistenței îi urmăreau umbletul și gesturile. Exercita o veritabilă fascinație asupra oamenilor de toate categoriile. aUtoritatea lui spirituală era de nedescris. Erai fericit să-l vezi, să-i adresezi o vorbă, să-l simți prezent. Cu frumusețea lui virilă, cu vorba calmă și cu magnetismul său, părea un Zeu antic coborât printre muritori…

Câteva săptămâni de activitate I-au fost suficiente pentru a-și da seama că succesul restaurantului „Gutenberg” era definitv și că rentabilitatea afacerii răspundea tuturor speranțelor. Gândul lui mergea iarăși spre Carmen Sylva, unde guvernul interzisese continuarea șantierului legionar. Acest șantier de pe litoralul Mării Negre era abandonat. O mare mâhnire îi strângea inima:

„Ei bine! – spunea el mereu, adresându-se indirect guvernului – nu m-ați lăsat să continui lucrul pe șantier. Voi găsi altceva pentru a-l înlocui. Voi deschide un restaurant, care va fi așezat pe principiul șantierelor legionare, adică pe munca voluntară. Mișcarea va reveni la Carmen Sylva sub o altă formă, lumea va umple restaurantul nostru și se va bucura de rezultatele efortului nostru”.

Zis și făcut. În luna Iulie 1937, alături de „Magazinul alimentar” (despre care s-a vorbit), începu să funcționeze la Carmen Sylva și un restaurant legionar, organizat după modelul tuturor întreprinderilor economice ale Legiunii: mese bune și de calitate excelentă, servite cu amabilitate și cu dorința satisfacerii clientului.

Totodată, marea noutate a acestui restaurant – care-l făcu faimos pe întreg litoralul Mării Negre – era compoziția personalului de serviciu. Chelnerii aparțineau elitei intelectuale și profesorale a Capitalei. Se putea vedea, la deservire, artiști ai Teatrului Național, medici, pictori renumiți, scriitori, profesori universitari, avocați, arhitecți, ingineri etc. Oamenii care frecventau restaurantul se simțeau câteodată jenați căzând că atâtea figuri ilustre din București le aduceau lor – persoane mult prea modeste – mâncare și băutură. Totuși „chelnerii” („garsonii”) nu se simțeau defel umiliți prin această muncă; căci trecuseră prin școala legionară și, acum, priveau pe fiecare român, din orice pătură socială, cu o dragoste frățească.

În timpul verii, nici un eveniment deosebit nu se produsese pe frontul comerțului legionar. Căpitanul plecă la Carmen Sylva, ca să supravegheze mersul noii întreprinderi și să se îngrijească de sănătate. Iarna, se duse la Predeal, pentru a schia; vara, prefera Carmen Sylva, unde putea face băi de nămol în lacul Techierghiol. Cele două unități economice din Capitală porniseră perfect la drum și puteau să funcționeze fără prezența lui.

După închiderea comerțului de la Carmen Sylva – limitat la sezonul de vară – ,Corneliu Codreanu revine în Capitală și reia ofensiva din sectorul comercial legionar, cu o vigoare fără precedent:

–la 3 Octombrie 1937, el inaugurează „CONSUMUL LEGIONAR OBOR”, în cel mai vechi cartier din Capitală.

–la 24 Octombrie, deschide „PENSIUNEA LEGIONARĂ”, la Predeal, o stațiune climaterică din Carpați.

–la 1 Noiembrie, inaugurează un nou restaurant în Capitală, pe bulevardul Basarab.

–la 10 Noiembrie, inaugurează un nou restaurant, numit „GRIVIȚA”, destinat muncitorilor, își deschide porțile într-unul din cartierele cele mai sărace ale Capitalei.

–la 22 Noiembrie, în plin centrul Bucureștiului, pe bulevardul Elisabeta, ia naștere „RESTAURANTUL LAZĂR”.

–la 3 Decembrie, a avut loc inaugurarea „COOPERATIVEI LEGIONARE” din Bacău, localitatea moldavă în care aproape întreg comerțul se afla în mâna evreilor.

–la 10 Decembrie, în plină campanie electorală, Căpitanul pune pe picioare primul „MAGAZIN DE MANUFACTURĂ” al Mișcării Legionare, în clădirea noului Sediu Central al Legiunii, a cărei construcție se terminase.

–în fine, tot la începutul lui Decembrie, se inaugurează un mare „RESTAURANT LEGIONAR OBOR”, ultimul din serie.

Extraordinare erau rezultatele acestei campanii economice. Într-un răgaz de două luni, cel puțin șase întreprinderi noi intraseră în funcțiune în Capitală, și alte două în provincie. Dacă teroarea din primăvara lui 1938 n-ar fi intervenit, numărul întreprinderilor comerciale ale legiunii ar fi rivalizat cu certitudine cu numărul șantierelor de muncă din 1936, când fiecare județ își avea șantierul lui.

Cu prilejul fiecărei inaugurări, Corneliu Codreanu vorbea legionarilor, explicându-le semnificația bătăliei comerțului legionar. Am reprodus câteva fragmente din cele mai importante discursuri care au putut fi salvate; în care, de fiecare dată, în afara părții pur economice relative la întreprindere, se găsește enunțată și uneori elucidată o problemă de ordin național, social sau spiritual.

În alocuțiunea făcută la inaugurarea „CONSUMULUI LEGIONAR OBOR”, el a spus:

„Comerțul legionar, punând astăzi pasul său în străvechiul OBOR românesc, salută cu salut de frate pe negustorii români, urmași ai vestiților negustori de altădată, răpuși acum, în proporție de 50 la sută, la năvala străină. Vechea cetate neînvinsă de altădată este astăzi aproape jumătate cucerită. Pe fiecare, rând pe rând, vă așteaptă moartea. Sub ochii noștri au dispărut negustorii români din Lipscani, negustorii români din Văcărești, negustorii români din Dudești. Trei sferuri din comerțul de pe Calea Victoriei este jidovesc.

În această luptă surdă, aveți un frate în plus, un soldat care va ști să țină în respect și să îngenunche orice pretenție străină, și care azi prin luptă și mâine prin biruința Micării Legionare, va reface străvechea glorie a negustorimii românești din Obor, clăditoare de biserici, de spitale și ajutoare ale țării.

Din această mică cetățuie pe care o deschidem noi astăzi, vor pleca în curând elemente formate, cuceritori pentru cetățile pierdute! Iașii, Cernăuții, Chișinăul, Tighina, Cetatea Albă, Ardealul de Nord…

Iubiți camarazi, care veți lucra aici și veți face școală nouă, există astăzi tendință în comerț: a se îmbogăți cât mai repede. Nu! Veți renunța la ea. Tendința va fi: „să trăiesc, nu să mă îmbogățesc”.

Există justificat de legile naturii dreptul la viață, nu dreptul la îmbogățire.

Întreaga mentalitate trebuie răsturnată! Bucuria rapace de a se îmbogăți, pofta de câștig trebuie schimbate cu: bucuria de-a face un serviciu celor din jurul nostru. Bucuria de a vedea că ai făcut un bine și că orice om care iese din prăvălia ta pleacă mulțumit. bucuria aceasta face mai mult decât bucuria pe care ți-o pot procura 20 de lei pe care I-ai luat în plus de la un om”.

Cu magazinul alimentar deschis în cartierul OBOR, la care se referă rândurile de mai sus, comerțul legionar intră într-o nouă etapă, aceea a „marilor unități economice”. Acest magazin era de-o altă categorie decât acelea deja existente, atât prin capitalul investit, cât și prin volumul și varietatea mărfurilor. Putea satisface cea mai exigentă clientelă.

De altminteri, în cartierul acesta, I-ar fi fost greu Mișcării Legionare să pătrundă cu o cooperativă modestă, de tipul aceleia care funcționa la Sediul Central, pe str. Gutenberg. Negustorii din acest cartier periferic erau, în toată Capitala, renumiți și reprezentau ultimile bastioane solide ale românismului în fața invaziei masive a comercianților evrei. Vrând să vină în ajutorul acestui cartier, amenințat să aibă soarta atâtor alte cartiere comerciale ale Bucureștiului, Corneliu Codreanu nu putea să se instaleze aici – proclamându-și hotărârea de a se împotrivi curajos asalturilor coaliției negustorilor evrei – cu un magazin mediocru.

În această alocuțiune, el mai preciza că lupta pentru stăvilirea năvalei evreiești din comerț și pentru recucerirea pozițiilor pierdute trebuia să fie condusă paralel, asigurându-se o biruință morală asupra principiului iudaic al profitului. Dreptul la viață e un lucru, încununat cu facultatea de a-ți câștiga existența ta și a familiei; în timp ce „dreptul la îmbogățire” e o aberație socială, fiindcă nu se poate realiza decât prin exploatarea altora. Șarja contra cuvântului „îmbogățire” nu este, în concepție legionară, un atac la bunăstare și la îndestulare, ambiții pe care fiecare individ și fiecare familie le urmăresc în existența lor. Aceasta ar însemna deformarea absurdă a realității sociale și a înțelesului vieții. E vorba doar de respingerea influienței nefaste a mentalității iudaice, care afirmă că negustoria se întemeiază pe câștigul exagerat și înavuțirea nelimitată; chiar dacă se calcă în picioare dreptul la viață al celorlalți indivizi.

În locul câștigului fără margini din afaceri, Corneliu Codreanu introduce ideea „serviciului pentru colectivitate”. În virtutea acestui principiu satisfacția de a mulțumi persoana servită trebuie să depășească satisfacția materială de a-i extorca câțiva bani în afara beneficiului legal.

La fel, în declarațiile lui din momentul inaugurării pensiunii legionare de la Predeal, din 24 Octombrie, Corneliu Codreanu ridică din nou nivelul discuției din sfera economicului către problema responsabilității individului în fața justiției sociale. După ce arată că rostul constituirii acestei pensiuni era dorința de a vedea pe tineri respirând „cel mai bun aer din România”, el continuă astfel:

„Camarazi și prieteni,

în acest restaurant veți mânca toată lumea la fel, aceleași feluri de mâncare, dar veți plăti după puteri. Între un minimum și un maximum fixat de noi, cel sărac va plăti mai puțin, cei mai bogați vor plăti mai mult, după cum sunt retribuiți, după greutățile familiare etc.

dacă unul va zice: Eu n-am nici un ban – nu va plăti nimic. –Pentru că nu e drept ca cineva să moară de foame, dar ne vom interesa de ce n-are, pentru ca să-l punem la treabă și să-l facem să aibă.

Cine va judeca cât trebuie să plătească un client? El singur, clientul. Atât am judecat că pot, atât cred eu că e drept să plătesc. Judecata lui este fără apel.

Iubiți camarazi,

Un principiu al justiției spune: „Nimeni nu poate fi judecător în propria cauză”. Răspund: Principiul înjosește omenirea, pentru că consideră pe om laș sau hrăpăreț. Așa e. dar eu nu vorbesc de cum este omul, ci de cum poate și cum trebuie să fie. Într-o omenire înălțată, omul trebuie să se judece singur, să aibă curajul și loialitatea de a da fiecărui ceea ce este al său, adică de a fi drept. Omul judecător în propria sa cauză, drept și sever cu sine însuși.

La temelia unei țări trebuie să fie omul drept, și e bine să începem să facem școală în această direcție. Cu acestea zise, restaurantul din Predeal este deschis și toți câți sunteți aici, săraci sau bogați, sunteți invitații noștri la masă”.

Repetăm: economicul nu constituie obiectivul principal al comerțului legionar. Nu e decât un suport în realizarea altor țeluri de ordin superior. În cazul „Pensiunii de la Predeal”, care dispunea și de șase camere, Corneliu Codreanu se gândise la tinerii care, în urma proastelor condiții de existență din marile orașe, erau debili în masă. O supraveghere minimă a sănătății putea să-i recupereze sau să evite contractarea tuberculozei, care, pe-atunci, constituia o adevărată plagă în România.

În doctrina legionară există o corelație între economic și sănătatea națiunii. Activitatea economică nu-i destinată îmbogățirii infinite; ea trebuie să servească prezervării biologice a neamului, garantării unei bunăstări individuale, familiale, naționale, adică unei anumite abundențe generale de ordin material. Sănătatea unui popor, la rândul ei, este indispensabilă, dar nu constituie ținta finală și exclusivă. Pentru că este un non-sens să ai oameni fizicește sănătoși, datorită unei juste distribuiri a bogățiilor, dacă ei continuă să se sfâșie între dânșii, să se conducă după legile junglei, să se lase mânați doar de instincte și de pofte…, să perpetueze lăcomia și exploatarea celor săraci.

Conform normelor legionare, omul trebuie să fie sănătos, trebuie să-și aibă garantate existența lui și a familiei sale, pentru a-și putea dedica toate forțele de muncă și de creație Patriei și lui Dumnezeu; pentru a deveni alt om; pentru a nu deveni o energie creatoare care-și multiplică talentul cu care a fost înzestrat… Trebuie ca o generație nouă, sănătoasă și robustă, să crească și să-și afirme prezența în domeniul spiritual.

Astfel, deschiderea unui restaurant este totodată prilejul, pentru Căpitan, ca să reamintească legionarilor și prietenilor lor adevărata luptă a Legiunii: FORMAREA DE OAMENI NOI, DREPȚI, CINSTIȚI, INCAPABILI SĂ EXPLOATEZE PE APROAPELE LOR. Are o așa de mare încredere în capacitatea de transformare interioară a omului, încât îi acordă onoarea de a deveni el însuși judecătorul propriei sale cauze. Așa vede el umanitatea viitoare.

Corneliu Codreanu nu uită nici de muncitori. Pentru a le veni în ajutor, el creează „RESTAURANTUL GRIVIȚA”, situat în cartierul cu același nume, locuit în mare parte de mici funcționari și de muncitori de la „Atelierele C:F:R: de la Gara de Nord”.

Aceste ateliere fuseseră teatrul unor ciocniri sângeroase cu forțele publice, în 1933, când muncitorii declaraseră greva generală și când o mulțime de agitatori comuniști se infiltraseră în rândul lor. În acea epocă, Corneliu Codreanu luase în Parlament apărarea muncitorilor baricadați.

În alocuțiunea făcută la deschiderea Restaurantului Grivița, el le-a vorbit despre nedreptățile sociale și despre cauzele lor:

„Camarazi,

Acest restaurant se deschide astăzi pentru muncitori. Avocatul Gheorghe Leațu și studentul Buhaiu Vasile au însărcinarea de a conduce întreprinderea, făcându-și datoria cu drag.

În comerțul legionar, vom doborî principiul iudaic-materialist: munca din interes și din pofta de câștig.

Foamea de aur.

Atâta vreme cât într-o parte pe lume va fi foamea de aur, în cealaltă parte va fi foamea de dreptate.

Pentru că cei cu aur mult, în fiecare zi rup, pe nedrept, câte o fărâmă din pâinea neagră a celui sărac, pentru ca să-și mărească grămada de aur.

Legionarul din comerț va ștri că misterul comerțului său, ca și al tuturor înfloririlor pe lume, stă în dragoste. Dragostea de meserie și dragostea de oameni.

Până atunci vă strig: Muncitorii din toată România, la luptă!”

Originea nedreptăților sociale, spune Corneliu Codreanu, trebuie căutată în ideea de profit, care guvernează relațiile dintre indivizi și are drept consecință acumularea de bogății în mâinile unora, în detrimentul maselor populare. El îi face pe evrei răspunzători de apariția acestei anomalii din structura societății moderne. „FOAMEA DE AUR”, sentiment specific rasei iudaice, provoacă tensiuni sociale. Ca reacție la această presiune, va exista continuu „foamea de dreptate” a exploataților. Aceasta e realitatea concretă, în care lumea se zbate neputincioasă.

Comerțul legionar se sprijină pe alte norme. Nu interesul ori dorința de câștig au determinat pe legionari să deschidă un restaurant într-unul din cartierele cele mai nevoiașe ale proletariatului bucureștean; ci doar pentru a oferi celor rău plătiți și rău hrăniți o masă accesibilă pungii lor și suficientă pentru a-i alimenta.

Asta nu înseamnă – conchide Căpitanul – că acest comerț legionar, care nu respectă legile economice dominante din societatea contemporană, va merge la faliment. Dragostea pe care legionarii o dezvoltă în acest comerț, dorința de a veni în ajutorul mulțimilor sărace și nenorocite, vor avea și compensație și recompensă. Muncitorii vor descoperi în cele din urmă pe adevărații binefăcători și, tot mai numeroși, vor veni în acest restaurant, asigurându-i astfel buna funcționare.

Ministerul prosperității tuturor întreprinderilor legionare trebuie căutat în IUBIRE. Dragostea face să înflorească și să prospere totul: individ, familie, stat, națiune, cultură; și, acuma, experiența legionară o demonstrează, iubirea își arată efectul miraculos chiar în comerț.

La conducerea acestui restaurant, Corneliu Codreanu desemnase un avocat și un student. Această alegere nu e întâmplătoare. În definitiv, se puteau găsi tot așa de bine oameni fără titluri universitare. Totuși, prin această misiune încredințată intelectualilor, de a se pune la dispoziția unei clientele muncitoare, Căpitanul voise să sublinieze, odată mai mult, solidaritatea și fraternitatea care trebuie să domnească între toate clasele sociale. Munca nu poate constitui un factor de discriminare socială. Nu există munci inferioare sau nedemne. Fiecare muncă își are noblețea ei, când este executată cu onestitate și dragoste, în convingerea că se aduce un serviciu aproapelui și colectivității.

Muncitorii din cartierul acesta, maltratați, bruscați și exploatați, aveau nevoie de căldura cu care fuseseră primiți în Legiune. Aveau nevoie să simtă că meseria lor eraapreciată, mai ales de către oamenii superiori în cultură și de o altă poziție socială. Or, acești oameni, cu care zilnic intrau în contact în restaurantul legionar, erau gata să-i înțeleagă și să-i servească cu simpatie.

Ne-am întins mai mult decât trebuia asupra acestui capitol, nu doar pentru aaminti succesele Legiunii în sectorul comercial, ci îndeosebi ca să consemnăm declarațiile Căpitanului în asemenea ocazii deosebite.

Alocuțiunile acestea de circumstanță sunt în realitate „norme de doctrină legionară”, de o valoare considerabilă. Ele fac parte integrantă din gândirea lui Corneliu Codreanu și e indispensabil de a le recunoaște dacă se vrea priceperea ideii de bază a activității economice legionare.
sursa: www.fgmanu.ro 

Scrie un comentariu


25 queries in 1,510 seconds.