AntiMedia – Alternativă informațională » Mareşalul Antonescu şi serbarea zilei de 27 martie în anul 1943 [+ galerie foto]

File din război, Istorie

Mareşalul Antonescu şi serbarea zilei de 27 martie în anul 1943 [+ galerie foto]

În 1943, evenimentul de la 27 martie 1918, dedicat aniversării a 25 de ani de la Unirea Basarabiei cu Patria-mamă, s-a serbat printr-o grandioasă manifestaţie naţională.

Spre sfârşitul lunii martie 1943 toată atenţia opiniei publice româneşti şi a celei internaţionale (mai ales a statelor Axei) era îndreptată către Basarabia, vorbindu-se despre drepturile româneşti asupra acestei Provincii, despre importanţa ei naţională şi europeană. Aniversarea importantului eveniment urma să fie sărbătorită la Chişinău.

În ziua de duminică, 29 martie 1943, cu două trenuri speciale au sosit la Chişinău înalţii demnitari de Stat, şefii de autorităţi şi instituţii, feţe bisericeşti, profesori universitari, foşti membri ai Sfatului Ţării din 1918, ziarişti români şi străini.

Cu unu din aceste trenuri, la ora 10, a sosit în gara Chişinău Conducătorul Statului, Mareşalul Ion Antonescu, însoţit de soţia sa Maria Antonescu, de Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, gen. C.Z. Vasiliu, inspectorul general al Jandarmeriei, C. Pantazi, ministru de Război, col. R. Davidescu, şeful Cabinetului Militar al Conducătorului Statului, şi alţi membri ai Guvernului. Printre oaspeţii veniţi în capitala Basarabiei mai erau Mitropolitul Visarion Puiu, reprezentând la festivitate pe Patriarhul României, Nicolae Bălan al ArdealuluiTit Simedrea al Bucovinei, Irineu Mihălcescu al Moldovei, Nifon Criveanu al Olteniei, Episcopul Aftenie, reprezentând Biserica Româno-Unită, etc. Înalţii oaspeţi au fost întâmpinaţi de reprezentanţii autorităţilor locale: gen. Olimpiu Stavrat, guvernatorul Provinciei Basarabia, gen. Atanasiu, comandantul garnizoanei Chişinău ş.a.

Gara era frumos pavoazată cu drapelul tricolor. Un cor de elevi a intonat în piaţa gării “Pe-al nostru steag”.

De la gară înalţii oaspeţi au plecat la monumentul lui Ştefan cel Mare. “Începând din piaţa gării Chişinău, – relata ziarul “Universul” – pe tot parcursul până la monument, mii de ţărani din toate colţurile Basarabiei dezrobite, elevi ai şcolilor secundare, tineretul premilitar şi armata au ovaţionat pe Mareşalul Conducător şi Dezrobitor de Ţară. Pe numeroasele arcuri de triumf, pe sub care au trecut automobilele înalţilor oaspeţi, se puteau citi inscripţii ca:

«Basarabia e trup din trupul Moldovei Marelui Ştefan»;

«Douăzeci de secole mărturisesc drepturile noastre»;

În piaţa din faţa Catedralei , unde se găseşte monumentul lui Ştefan cel Mare, se puteau citi pe panouri mari inscripţiile:

«Suntem aci de două mii de ani»;

«Trăiască România Mare»;

«Trăiască Majestatea Sa Regele Mihai I»;

«Trăiască M.S. Regina Mamă»;

«Trăiască Mareşalul Desrobitor de Ţar㻓.

Reprezentanţii Regelui şi Mareşalul Antonescu au depus câte o coroană de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare. Pe panglica – tricolor de pe coroana depusă de Conducătorul Statului  era scris: “Voievodului hotarului Sfânt recunoştinţa urmaşilor luptători de azi”. Din partea Guvernului Ţării coroana a fost depusă de Mihai Antonescu, pe panglica cărei era inscripţionat: “Apărătorului creştinătăţii şi al românismului, recunoştinţa Neamului”. În această atmosferă solemnă corul Guvernământului Provinciei Basarabia a intonat “Hotarul Sfânt”, după care oficialităţile s-au îndreptat pe jos în uralele mulţimii spre Catedrală, unde urmau să participe la slujba religioasă, dedicată evenimentului şi cinstirii eroilor Neamului, Regelui şi Conducătorului Statului.

Serviciul divin din Catedrala Chişinăului a fost oficiat de I.P.S.S. Irineu al Moldovei şi P.S.S. Efrem Tighineanu, înconjuraţi de un sobor de preoţi. După slujbă Ion şi Mihai Antonescu au semnat în Cartea de Aur a Sfintei Catedrale a Chişinăului, apoi Conducătorul Statului a rostit o cuvântare dedicată evenimentului sărbătorit, în care printre altele a menţionat:

Români de aci şi de pretutindeni.

Cinstim azi împlinirea unui sfert de veac de la reîntruparea Basarabiei, în unitatea Neamului, prin voinţa poporului moldovean, care în Martie 1918 şi-a afirmat aci în Chişinău, hotărârea lui de a reveni la trupul Neamului românesc.

Această închinare românească are azi o întreită semnificaţie istorică.

Cinstim azi voinţa de viaţă, afirmată acum 25 de ani de moldovenii Basarabiei noastre, cinstim în acelaşi timp fapta de dezrobire, care în anul 1941 a şters din istoria noastră popasul întunecat al năvălirii din 1940 şi, mai presus de toate, cinstim lupta eroilor noştri care au readus Neamului pământurile care ale lui au fost şi ale lui au să fie (…).

Peste anul de întunecare din 1940 să tragem nu zăbranic de uitare, ci sfat de viaţă.

Numai unirea, numai aşezarea sănătoasă a Neamului întreg şi înfrăţirea tuturor în datorii; onoarea armatei şi sănătatea instituţiilor Statului, pot să asigure apărarea pământurilor noastre.

La 1918, actul unirii republicii Basarabiei cu România a fost primul pas de reclădire a unităţii noastre naţionale.

Azi, urez Neamului întreg şi cer Românilor de pretutindeni, să-şi unească credinţa, munca şi jertfa, pentru ca să asigurăm temeliile veşnice ale unităţii româneşti de totdeauna şi rostul nostru în Europa de mâine.

Mă închin cu smerenie în faţa tuturor basarabenilor căzuţi în lupta lor românească, pentru libertatea pământurilor Moldovei.

Mărturisesc recunoştinţa Sfatului Ţării de la 1918 şi Ostaşilor Neamului, care au luptat şi luptă pentru hotarul din Răsărit şi pentru unirea noastră, închinând toată gratitudinea neamului amintirii Voievozilor şi Regilor Ţării, care de la Basarabi, Ştefan cel Mare şi până la Ferdinand I au ştiut să lupte şi să slujească unitatea Neamului Românesc”.[1]

De la Catedrală înalţii oaspeţi au mers spre locul defilării. Mareşalul cu soţia sa, împreună cu reprezentantul Regelui şi profesorul M. Antonescu au luat loc în tribuna centrală. În tribuna din dreapta erau miniştrii, clerul, etc., iar în tribuna amplasată în stânga foştii membri ai Sfatului Ţării, funcţionarii Guvernământului Basarabiei, ziariştii străini şi români.

Manifestaţiile s-au desfăşurat pe calea Alexandru cel Bun, unde, în ordinea programului stabilit, au defilat cu muzică o unitate militară, elevii, echipele sportive, reprezentanţii tuturor judeţelor Basarabiei, în frunte cu notarii, preoţii şi învăţătorii lor. Apoi au trecut prin faţa tribunelor şi “arcaşii lui Alexandru cel Bun din cetăţile Hotin şi Tighina”, urmaţi de ţăranii din Soroca, Cahul, Ismail şi Cetatea Albă, însoţiţi de tradiţionalele organizaţii săteşti a arcaşilor.

În a doua parte a manifestaţiei au defilat premilitarii – “tinerii vulturi ai armatei” – îmbrăcaţi în uniforme, elevii liceului militar “Regele Ferdinand”, Armata, cu câte o unitate de grăniceri, transmisiuni şi pioneri, unităţi de mitraliere şi care cu armament antitanc.

După terminarea manifestaţiior, Mareşalul Antonescu şi Mihai Antonescu au mers la personalităţile din celelalte două tribune, felicitându-i cu ocazia sărbătorii şi strângând mâna foştilor membri ai Sfatului Ţării.[2]

La manifestaţie şi-au ţinut discursurile şi remarcabilele personalităţi basarabene prof. Ştefan Ciobanu, Ion Pelivan, dr. Petre Cazacu, Constantin Gh. Voiculescu – primul Guvernator a Provinciei Dezrobite, (care a vorbit despre importantele realizări obţinute de administraţia românească în toate domeniile vieţii, de la eliberarea din iulie 1941 şi până în 1943).

Ştefan Ciobanu a vorbit despre importanţa actului de la 27 martie 1918 şi a Basarabiei pentru Neamul românesc: “…Astăzi, această provincie redobândită prin mari jertfe ale întregului neam românesc este scumpă pentru noi. Ea ne este scumpă, pentru că pe fruntea Basarabiei pe deasupra cununii de suferinţe ale neamului românesc, în fiecare vară se aşează cununa de aur a spicului. Pentru că trupul acestei provincii în fiecare toamnă se încinge cu jerbe de chihlimbar ale viilor arămii.

Pentru că parfumul fructelor ei se ridică, ca tămâia până la cer. Pentru /că/ populaţia românească de aici cuminte şi muncitoare, este acelaşi neam românesc.

Dar mai presus de toate, Basarabia este scumpă pentru neamul românesc, fiindcă în fiecare primăvară pământul ei se acoperă cu flori însângerate ale macului sălbatic, crescut pe mormintele proaspete ale tineretului nostru, căzuţi apărând crucea, dreptatea şi neamul românesc.

Cu smerenie şi cu pioasă recunoştinţă ne închinăm în faţa mormintelor eroilor de la Tighina, de la Hânceşti, din codrii Bâcului şi de pe tot întinsul Basarabiei.

Slavă celor ce s-au jertfit pentru Basarabia românească şi mărire acelora, ce au adus neamul românesc la izbândă”.[3]

Ion Pelivan, prezentând aspecte din istoria Basarabiei, a vorbit despre perioada întunecată a ocupaţiei ţariste, menţionând dificilele condiţii în care s-a realizat Unirea Basarabiei cu România: “…Basarabia, care părea uitată de toată lumea, care era considerată ca de mult rusificată, vine cea dintâi la sânul Patriei Mame. Şi vine în momentele cele mai grele, când ţara – mamă este aproape pe trei sferturi ocupată de duşmani şi când se găseşte în suferinţe nespuse, bântuită de sărăcie, foame şi tifos exantematic. (…) Mărturisim aci înaintea lui Dumnezeu că nu a fost obidă, nu a fost umilire la care să nu fi fost supuşi moldovenii noștri basarabeni.

În patru secole păgânii nu au săvârşit în Moldova şi în Valahia atâtea mişelii şi ticăloşii câte au făcut pravoslavnicii ruşi în Basarabia timp de 106 ani. Dacă păgânii s-au mulţumit cu jertfa sudoarei şi sângelui strămoşilor noştri, ruşii nu s-au mulţumit cu atât şi au căutat să ne pângărească sufletul, să ne batjocorească limba şi să ne omoare însăşi fiinţa noastră românească.

Pentru a-şi ajunge scopul ei nu au cruţat absolut nici un mijloc; ei nu s-au sinchisit de nici o crimă”.[4]

Regele Mihai I a sărbătorit aniversarea evenimentului la Bucureşti, unde, însoţit de col. adj. Brătănescu şi de Casa civilă şi militară Regală, a mers la biserica Sfintei Patriarhii pentru a asistata la serviciul religios, oficiat de P.S. Veniamin Pocitan, vicarul Patriarhiei, asistat de un sobor de preoţi. La Te-Deum-ul din biserica Sfintei Patriarhii au mai participat: gen. D. Popescu, ministrul de Interne, gen. Gh. Dobre, ministrul Înzestrării Armatei şi al Producţiei de Război, C. Buşilă, ministru Comunicaţiilor, gen. V. Iliescu, ministru subsecretar de Stat al Culturii Naţionale şi Cultelor, gen. C. Nicolescu, Comandantul Militar al  Capitalei, gen. N. Pălăngeanu, prefectul Poliției Capitalei etc. Apoi, Suveranul a trecut în revistă compania de onoare şi a primit defilarea.[5]

Toată Ţara a sărbătorit acest eveniment cu mare entuziasm; Huşi, Câmpina, Braşov, Cetatea Albă și multe, multe alte oraşe au îmbrăcat în acea zi haina de sărbătoare. Localităţile au fost pavoazate cu steaguri tricolore, s-au ţinut prelegeri în şcoli, care au prezentat importanţa celor produse la 27 martie 1918, s-au organizat conferinţe, s-au oficiat Te-Deum-uri cu participarea şefilor de autorităţi, s-au ţinut momente de reculegere în memoria celor ce s-au jertfit pentru idealurile naţionale.[6] Locuitorii Braşovului au ţinut să sublinieze că “Unirea Basarabiei însemnează pentru noi deschiderea drumului spre Alba Iulia”[7] (referindu-se la revenirea nordului Transilvaniei, aflat sub stăpânirea hortystă, la trupul Ţării).

După modelul stabilit şi în Guvernământul Transnistriei, la Odesa a fost sărbătorită Unirea Basarabiei cu România: s-a oficiat, de către Arhimandritul Nicu, un serviciu religios, cu participarea lui Gheorghe Alexianu, Guvernatorul Transnistriei, T.E. Cercavscky, Secretarul General al Guvernământului Transnistria, O. Verenca, directorul Cabinetului Guvernământului, a Comandantului Garnizoanei Gheorghiu, consulului german Stefhani, reprezentantului armatei germane, maior Hay, reprezentantul armatei italiene, etc., după care a urmat defilarea.[8]

Atât presa românească, cât şi cea străină a acordat spaţii mari acestui important eveniment.

Ziarul “Universul” din 29 martie 1943 a înserat în paginile sale articolul “Basarabia, pământul nostru şi al Europei”, semnat de “creatorul frazelor de mare răsunet”, Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, în care a vorbit despre rolul Basarabiei în istoria civilizaţiei europene, de stăvilă în faţa expansiunii comuniste: “Neamul întreg închină azi toată credinţa lui unită pământurilor din Răsărit şi cugetului moldovean, care, acum un sfert de veac, şi-a afirmat voinţa de a se reîntoarce în istoria noastră.

Basarabia este pământul de margine al Neamului nostru, care a primit pe trupul lui, veac de veac, cotropirea năvălitorilor şi a imperialismelor.

Azi, mai mult decât oricând, misiunea noastră politică europeană de popor de margine şi funcţiunea de echilibru şi păvază pe care o reprezintă Basarabia pentru întreaga civilizaţie a Europei, constituie nu postulate de cugetare, ci tragice trăiri de destin”. Autorul îşi încheie articolul prin a menţiona că “Basarabia nu este pământ numai românesc. Basarabia este întregul sistem al Europei”.[9]

La iniţiativa Căminului Cultural Orăşenesc al Fundaţiei Regale din Chişinău, Pamfil Şeicaru, directorul ziarului “Curentul”, a fost invitat să ţină o conferinţă la Chişinău, în ziua de 28 martie 1943, cu titlul: “Basarabia scut românesc, Basarabia scut european”.[10]

În această perioadă de sărbătoare, dar mai ales în contextul preluării iniţiativei de pe frontul de est de către Armatele Sovietice, problema Basarabiei era foarte actuală, atât pe plan naţional, cât şi european.

[1] – [9] //Universul, 28 martie 1942; 29 martie 1942.

[cincopa A0BAKpKAIRrh]

sursă info: http://www.morarup.narod.ru/Martie_1943.htm

sursă foto: clopote.md

Scrie un comentariu


25 queries in 0,823 seconds.