AntiMedia – Alternativă informațională » MANCURŢII VREMURILOR NOI

Opinii

MANCURŢII VREMURILOR NOI

S-a atins de mai multe ori tema mancurtismului la noi în ţară. Într-adevăr este şi aceasta o problemă acută a societăţii. Depinde, însă, din ce unghi o privim. Interpretările termenului „mancurt”diferă de la un caz la altul fiindu-i ataşate caracteristici diferite. Personalităţile politice înclină să numească mancurţi pe cei plecaţi din ţară. Ziariştii, publiciştii şi editorialiştii,însă, îi caracterizează, din contra, pe primii cu acest apelativ. Opinia publică rămîne, ca de obicei, fără nici o viziune reală: care este dimensiunea reală a fenomenului numit „mancurtism”, şi cum se caracterizează acesta la noi în ţară. De fapt, din cauza problemelor cu care se confruntă, omul de rînd nici nu mai are timp de a se mai gîndi la caracteristica aceastei manifestări distructive.
În fragmentul romanului „Halta vîntoaicelor”, în capitolul intitulat „Legenda mancurtului” Cinghiz Aitmatov ne face o descriere a acestui fenomen devenit în secolul XX o adevărată epidemie socială. Iată ce scrie el: „Zice dintru început legenda că juanjuanii ce au cotropit Sarozecii cu veacuri în urmă se purtau nemaipomenit de crunt cu ostaşii ce le cădeau în prinsoare. Dacă le venea bine îi vindeau ca robi pe pămînturi străine, şi se socotea atunci că prinsul a avut noroc, căci cel vîndut ca rob putea mai devreme sau mai tîrziu să fugă la baştină. O soartă înfiorătoare îi aştepta pe cei ce rămîneau robi la juanjuani. Printr-o barbară caznă. Punînd şire pe capul jertfei, ei nimiceau memoria robilor. De obicei aceasta era osînda tinerilor prinşi în luptă… Aceştia erau robii-mancurţi, lipsiţi cu sila de memorie, preţuind cît zece robi sănătoşi.”
Uimitoare este această povestire nu numai prin faptul relatării unui caz atît de dur (în final mancurtul îşi ucide propria mamă) ci mai ales prin actualitatea acesteia la noi. Autorul a dat dovadă de un autentic simţ vizionar. Putem spune că noţiunea de „mancurt” cuprinde acum un spectru mult mai larg de domenii printre care putem include şi pe cel religios. Sfîntul Paisie Aghioritul zicea că „adevăratul patriot este omul credincios”. Acum cît şi înainte s-au făcut diferite speculaţii pe seama acestuia. S-a ajuns la proliferarea unui fals patriotism. Cei care se declară a fi patrioţi vînd ţara pe nişte iluzii de genul celora care ne sînt oferite de Occident prin substituirea valorilor tradiţionale adevărate cu nişte valori artificiale create exact pentru o societate înrobită. Se repetă, aproape exact, istoria cu indienii din America cărora cotropitorii le ofereau sticle colorate în schimbul aurului.
Se vorbeşte despre impunerea forţată de către „Ministerul Educaţiei, Turismului şi Sportului” (METS) aşa zisei „Istorii Integrate”dar puţin se aminteşte şi de o altă latură a acestui program – disciplina „Deprinderi de Viaţă”. Nimeni, însă, dintre actualii editorialişti ai publicaţiilor tirajate nu face vreo legătură între aceste două – faptul că ele, concomitent şi deopotrivă, ne sînt impuse, nu de către ci prin agramaţii de la METS, de nişte forţe din spatele acestui paravan. Aceste forţe vor să ne distrugă atît identitatea naţională cît şi cea religioasă transformînd pe toţi locuitorii ţării în nişte mancurţi lipsiţi de credinţă, de o istorie şi de graiul matern. În mare parte s-a reuşit: mulţi dintre oamenii din mass-media şi politică nu ţin cont de nici o regulă morală sau etică – totul este dictat de principii exclusiv politico-economice.
În felurite chipuri se încearcă cu ajutorul diferitor „specialişti” de la METS, Ministerul Culturii sau Ministerul Sănătăţii fiind „îndemnaţi” de structuri politico-economice externe precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie, etc să ne anihileze identitatea naţională şi credinţa ortodoxă. Publiciştii, politicienii şi „intelectuali” dacă nu intră în această conjuraţie stau de cele mai multe ori pasivi, pasivitate ce seamănă de cele mai multe ori la o trădare, trădare ce o resimt acut, mai ales, generaţiile tinere.
Tot dezastrul îşi are originea anume în pierderea echilibrului religios. Virtuţile creştine nu mai constituie o valoare intrinsecă a persoanei antrenîndu-se, astfel, toate forţele ţării într-o religie a consumismului. De pildă posturile TV se consideră vizionate şi ziarele a fi citite numai atunci cînd în ele sînt prezente ştiri de senzaţie. În multe cazuri ştirile cu un conţinut exploziv au un caracter explicit antibisericesc sau, altfel vorbind, care subminează valorile creştine.
Toată stima şi respectul pentru talentul, dat de Dumnezeu, scriitorilor şi poeţilor naţionali contemporani. Din păcate viziunile lor religioase lasă din ce în ce mai mult de dorit. În toată presa scrisă foarte rar vom putea găsi măcar o pagină de educaţie morală sau chiar de etică. Singurul lucru evocat cu frenezie este integrarea în Uniunea Europeană („ – Cu cine ai vrea să vorbeşti?/ – Cu Luna. Dar nu ne auzim. Acolo şade cineva./ – Şi ce-ai mai dori?/ – O coadă de cap ca a stăpînului.”: fragment din „Legenda mancurtului”). Uniune în a cărei Constituţie nici nu este scris numele Domnului sau cel de creştin şi cu atît mai mult al celui de ortodox. Valorile, mult trîmbiţate, fiind, de fapt, un sistem psihosocial de inducere în confuzie prin escamotarea adevăratelor principii general-umane şi religioase întărite la noi prin tradiţia moşilor şi strămoşilor noştri.
Nici nu este de mirare cum aşa zisa „intelectualitate” de astăzi a deviat de la scopurile sale iniţiale eşuînd pe drumul educaţiei, măcar, etice, dacă nu morale, a populaţiei prin intermediul surselor de informare în masă. Aceştia se miră de situaţia dezastruoasă din ţară, nu vor, însă, să observe legătura între cauză şi efect sub aspect religios dînd vina ba pe unii ba pe alţii. Făcînd abstracţie de latura politică, avem, în primul rînd, în vedere situaţia socială care se degradează acut. Pe zi ce trece este şi mai rău: în rîndul tineretului este în vogă nihilismul, hedonismul şi alte concepţii neopăgîne ca urmare se observă o creştere violenţei verbale şi fizice.
Din păcate, nici o personalitate a scenei publice din ţară nu poate fi dată drept pildă tineretului de astăzi. Este o mare ruşine mai ales în faţa înaintaşilor noştri cei care au construit biserici şi mănăstiri, care ne-au apărat de păgîni şi ne-au lăsat un testament bogat în învăţături – cel mai de preţ dar moştenit. Acceptînd inocularea în mintea oamenilor unor viruşi de tipul „Deprinderilor de Viaţă” toţi cei implicaţi de partea acestor forţe externe se fac părtaşi unei crime odioase – atentat contra propriului popor. Antidotul acestui virus este credinţa, nu în ceva abstract cum se proliferează acum ci Ortodoxia – credinţa adevărată în Dumnezeu, credinţa părinţilor, bunicilor şi străbunicilor noştri.
Din conştiinţa religioasă a omului, treptat, este ştearsă graniţa dintre bine şi rău. Astfel cei ce intenţionat încurcă libertatea dăruită omului de către Dumnezeu cu libertinismul amoral au parte de o sinucidere latentă dar continuă antrenînd în plus şi pe cei din jur. Aceşti sinucigaşi şi sînt mancurţii vremurilor noi. Schingiuiţi de ateismul sovietic şi orbiţi de liberalismul occidental ei îşi atacă, spre a o distruge, maica spirituală – Biserica Ortodoxă.

SURSA

Scrie un comentariu


25 queries in 1,132 seconds.