AntiMedia – Alternativă informațională » Logica şi dreptul la vot

Politică

Logica şi dreptul la vot

Nişte consideraţii care decurg din pură logică, nu din careva simpatii sau antipatii politice, deci:

Să presupunem că el este un simplu student sau muncitor care nu a studiat şi nici nu-l interesează economia, politologia, sociologia etc., el habar nu are de geopolitică şi, cel mai important, nu are idee de gândire/dezvoltare strategică (să recunoaştem că 99,9% din noi sîntem absolut incompetenţi în majoritatea din acestea). Vine campania electorală – el trebuie să decidă cine va conduce ţara în următorii patru ani. Se pune întrebarea: în baza la ce criterii ar putea el să exprime o părere bună pentru viitorul statului?

El, nefiind specialist, nu are de unde să ştie ce nevoi reale are statul dat; cunoştinţele lui nu depăşesc nivelul de „e sărăcie în ţară”. El habar nu are ce măsuri trebuie întreprinse pentru a ridica economia, pentru a educa societatea, pentru a încuraja cultura ş.a.m.d. Şi totuşi el este pus să decidă cine va conduce ţara.

E ca şi cum ai pune nişte copii de clasa 5 să-şi aleagă singuri profesoara – normal că au să-şi aleagă una care nu dă teme de casă şi pune note bune, indiferent că la ea nu au să înveţe o boabă de materie. Dar (încă) nu s-au găsit nebuni care să le permită copiilor să facă o alegere atât de importantă.

Aşa e şi în cazul lui „el” – este pus să decidă acolo unde nu are nici o competenţă. Criteriile de departajare a concurenţilor electorali nu vor depăşi scara de: vorbeşte frumos, pare de treabă, este sigur pe sine, apare des la televizor, promite salarii şi Europă etc. Omul alege bomboana care e ambalată cel mai frumos – e un instinct natural.

În aceste condiţii unicul scop al clasei politice nu este să elaboreze un program real şi viabil, nu este să ofere rezolvări realizabile ale problemelor existente – „el” oricum nu se pricepe în astea – unicul scop este să-l convingă să le dea votul, atât.

Da, avem dreptul la vot. Avem dreptul să dăm votul nostru celui care se pricepe cel mai iscusit la spălat creierii maselor.

Scrie un comentariu


51 queries in 0,872 seconds.