AntiMedia – Alternativă informațională » Irlanda si istoria avortului

Antisistem, Principale, Sănătate

Irlanda si istoria avortului

Irlanda, unde sâmbătă a avut loc un important marş pro-life, rămâne una dintre puţinele ţări din lume în care avortul este încă ilegal, fiind declarat astfel în secolul al XIX-lea, prin adoptarea Actului de Ofense Împotriva Persoanei din 1861.

În 1983, un amendament constituţional a fost aprobat cu o largă majoritate, stabilind că atât copilul nenăscut cât şi mama au drepturi egale la viaţă. Problema apărării prin legislaţie a vieţii copilului nenăscut s-a pus din nou în 1992, când tânăra victimă a unui viol a spus că are tendinţe suicidale după ce a rămas gravidă, ducând cazul ei până la Curtea Supremă pentru a cere dreptul de a avorta. Curtea Supremă a declarat atunci că avortul este permis de constituţie dacă este folosit ca tratament medical pentru o femeie ce se gândeşte la sinucidere.

Michael Kelly, editor la publicaţia “Irish Catholic”, a explicat pentru agenţia Zenit că decizia Curţii “a fost controversată la vremea ei, deoarece nu existau dovezi psihiatrice care să susţină cu un avort ar fi un tratament eficient pentru o persoană cuprinsă de ideea sinuciderii. Nu există astfel de dovezi.”

Dezbaterea despre avort a reintrat în atenţie în octombrie a anului trecut, când o tânără indiancă, Savita Halappanavar, a fost internată pentru a fi tratată după o pierdere de sarcină, murind după câteva zile datorită unei infecţii. Deşi cazul este încă investigat, susţinătorii avortului pretind că legislaţia anti-avort din Irlanda ar fi oprit-o să primească “tratamentul” care i-ar fi salvat viaţa.

Kelly afirmă că în ciuda pretenţiilor că legile anti-avort pun femeile în pericol, “medicii – susţinuţi de Organizaţia Mondială pentru Sănătate şi de UNISEF – arată că Irlanda este una dintre cele mai sigure ţări din lume unde să ai un copil şi să fii însărcinată. În situaţia actuală, medicii intervin regulat pentru a se asigura că mama are parte de întreg tratamentul medical necesar, chiar dacă uneori conduce la moartea neintenţionată a copilului. Uneori să dă falsa impresie, la nivel internaţional, că medicii irlandezi preţuiesc viaţa copilului nenăscut mai mult decât viaţa mamei, deşi clar nu se întâmplă aşa ceva.”

Luna trecută, în decembrie, guvernul a promis că va implementa o legislaţie despre avortul “limitat”, Enda Kenny, liderul partidului politic Fine Gael, propunând admiterea avortului când există riscul ca mama să se sinucidă. “Mulţi spun că se va deschide o cutie a Pandorei”, susţine Kelly. “Se va crea o situaţie necontrolabilă, căci cum judeci că cineva are dorinţa de sinucidere? Cum stabileşti gradul dorinţei? Acest fapt a provocat tensiuni chiar şi în cadrul propriului partid politic (al lui Kenny).” De pe Catholica

Scrie un comentariu


25 queries in 1,054 seconds.