AntiMedia – Alternativă informațională » Idealul politic

Antisistem, Opinii şi Analize

Idealul politic

Cel mai amăgitor dintre toate idealurile pe care şi le cultivă omul este cel politic. Politicul este un colac de salvare pentru individul aflat în mizerie. El îl ridică aproape la rang de divinitate, oferindu-i toată încrederea.  Nimeni nu va idolatriza mai mult un politician, decât un om cu orientări spirituale limitate. Necunoaşterea ne aruncă într-o cursă a iluziilor, de unde, de fiecare dată, ne retragem răniţi şi deznădăjduiţi. Dacă am fi puternici spiritual, şi am avea curajul să ne luăm viaţa în propriile mâini, fără a permite evenimentelor şi circumstanţelor să ne domine, politicul ar căpăta un contur raţional. Am înţelege că acesta este parte intrinsecă a practicii de guvernare şi am elucida conţinutul real al sarcinilor sale în faţa societăţii. Am înceta astfel să-l mai privim ca pe un „eliberator”, care a decis să-şi „jertfească” viaţa, pentru fericirea poporului. Am evita să mai credem în acest mit.

Misiunea lui nu este să se sacrifice pentru cineva sau pentru ceva. Lucrurile sunt mult mai simple decât par la prima vedere. Politicul a fost creat pentru a reprezenta voinţa poporului şi a se implica direct în soluţionarea problemelor existente într-o comunitate. De la el nu se cer ofrande, ci corectitudine şi raţionament în acţiunile implementate. Este o responsabilitate dificilă, deoarece  presupune cunoştinţe temeinice despre guvernare, dar şi o capacitatea logistică în estimarea sau diminuarea riscurilor pe care anumite activităţi, fenomene sau evenimente le pot provoca, evident, în detrimentul societăţii.

Pe parcursul secolelor scopul nobil al politicului a degenerat,  devenind astăzi o modalitate de materializare a setei de putere şi a intereselor proprii sau de clan. Tocmai de aceea, actualmente,  idealul politic este o pasiune ridicolă. E dezgustător să acorzi primordialitate unei nimicnicii, ce-şi ascunde scârboşenia sub togă de ideal imperativ. Care te îndeamnă să lupţi în numele democraţiei, păcii şi libertăţii, în timp ce, în culise, planifică crizele economice, sărăcia, conflictele între etnii şi naţiuni, revoluţiile, războaiele şi răzbunarea între clanurile politice. Chiar si acei politicieni, ce au pornit de la o idee frumoasă, odată plasaţi în mediul marilor interese, se pervertesc. Ei devin ustensila elitelor clanului, care deţin puterea, în procesul de realizarea a scopurilor meschine.

 Adevăraţii promotori ai libertăţii şi bunăstării unei societăţi sunt revoluţionarii. Ei sunt cei care îşi asumă riscul şi responsabilitatea să combată interesele meschine ale celora pentru care omul nu e decât un bun. Iar bunurile se exploatează. De aceea revoluţionarii nu trăiesc mult. Elanul şi dragostea faţă de propriul popor, spiritul de dreptate şi corectitudinea sunt înăbuşite imediat de milioanele aruncate în joc. Dacă cineva încearcă să strice „distracţia”, evident, va fi lichidat. Şi nimeni nu-l va putea salva de acest tragic destin, nici chiar semenii săi, care-l susţin. Poporul e uşor de speriat şi manipulat, tocmai din cauza complexelor şi frustrărilor.

Idealul politic, bazat pe obscurantism, este o fantomă. Lăsându-ne conduşi de el trăim, de fiecare dată, experienţa unei mingi la un joc de fotbal. De emoţiile şi trăirile noastre se profită din plin. Ne lăsăm seduşi de populismul şi falsitatea „idolilor”, absolut inconştienţi, şi le oferim drept de veto asupra destinului nostru. Pentru ei ne duelăm şi ne înstrăinăm unul de celălalt. Dacă nu-mi adori idolul, înseamnă că-mi eşti duşman! Acesta este sloganul pe care îl folosim deseori în confruntările dintre „ai noştri” şi ai voştri”.

Spre deosebire de alte idealuri umane: credinţa, dragostea, familia etc. idealul politic nu are nicio şansă să devină tangibil. Dacă în primul caz supremaţia râvnită reprezintă victoria binelui şi a frumosului asupra răului, atunci în al doilea caz, e vorba de triumful  neştiinţei asupra raţiunii. Acestor idoli falsi nu le pasă de încrederea şi solidaritatea noastră, sau şi mai rău, de nevoile şi suferinţele care ne urmăresc. Ei au nevoie de noi doar pentru a-şi justifica existenţa parazitară. Fără de oameni ar fi nimic, iar lupta pentru putere s-ar transforma într-o cursă eşuată.

Zilnic ei „se bat” în prezenţa celor care îi idolatrizează, folosind „efecte speciale” inspirate din filmele cu subiecte criminale. Apoi, îşi dau întâlnire pentru a sărbători reuşita scenariului implementat de comun acord şi a „pune ţara la cale”. Pentru ei, noi cei care îi adorăm, suntem doar prostimea…lipsită de orice relevanţă. În faţa ei niciodată nu răspunzi pentru crimele săvârşite…

Maria Diminet

Scrie un comentariu


57 queries in 1,164 seconds.