AntiMedia – Alternativă informațională » Filmul „CARAVANA CINEMATOGRAFICĂ – o premiera ce schimbă macazul la Chişinău

Cultură

Filmul „CARAVANA CINEMATOGRAFICĂ – o premiera ce schimbă macazul la Chişinău

ALTFilm (Moldova) în colaborare cu Transilvania Film (România) anunţă premiera filmului CARAVANA CINEMATOGRAFICĂ, în regia lui Titus Muntean, ce va avea loc duminică, 15 mai la Cinematograful Gaudeamus din Chişinău.

CARAVANA CINEMATOGRAFICĂ este o comedie, ecranizare după nuvela cu acelaşi titlu de Ioan Groşan. Acţiunea filmului este plasată în România anilor 60, într-un sat izolat din Ardeal. Un camion vechi transformat într-o caravană cinematografică, coordonată de un activist de partid, soseşte în sat pentru a proiecta filme ruseşti de propagandă. Deşi iniţial oamenii hotărăsc să îi pună piedici activistului, în cele din u rmă ajung la concluzia că cea mai inteligentă mişcare este să colaboreze cu reprezentantul partidului conducător.

Mircea Diaconu, Dorian Boguţă (originar din Chişinău) şi Iulia Lumînare sunt câţiva dintre actorii care se regăsesc în distribuţia acestei pelicule.
Cu ocazia premierei, la Chişinău vor sosi Dorian Boguţă – actor, Titus Muntean – regizor, Vivi Drăgan Vasile – director de imagine, Oana Giurgiu – producător executiv.

Prin această premieră, se iniţiază, de fapt, includerea Moldovei în spaţiul de distribuţie românesc. Date fiind limba, cultura şi istoria comună, este natural ca filmele româneşti să fie proiectate şi la Chişinău, aşa cum va deveni normalitate şi proiectarea filmelor din alte ţări, în original, cu subtitrări în limba română. Unificarea teritoriului de distribuţie al României şi Mold ovei ar rezolva problema eficienţei economice a filmelor subtitrate, care se punea acum doi ani, când s-a discutat pentru prima oară despre schimbarea modului de proiectare a filmelor în cinematografele din Moldova. Un film tradus şi subtitrat pentru 28 de milioane (România + Moldova), devine net rentabil faţă de acelaşi film tradus doar pentru Moldova.

Duminică, 15 mai 2011
Cinema GAUDEAMUS, Str. Vasile Alecsandri, 4

15.00 Master class susţinut de echipa filmului pentru studenţii Academiei de Muzică, Teatru şi Arte plastice şi toţi doritorii (acces liber).
16:30 Conferinţă de presă
18.00 Premiera filmului CARAVANA CINEMATOGRAFICĂ

Scrie un comentariu


25 queries in 0,849 seconds.