AntiMedia – Alternativă informațională » Felicitări, Dorin Chirtoacă! Trezirea la realitate de abia acum începe… sau poate nu

Opinii şi Analize, Politic

Felicitări, Dorin Chirtoacă! Trezirea la realitate de abia acum începe… sau poate nu

Soluțiile nu sunt de a vota în permanență împotriva cuiva, ci în soluționarea problemelor. Se pare că nici după referendumul eșuat, nici după atâtea cicluri electorale mentalitatea nu a revenit la normalitate pentru a îi caracteriza adecvat pe intelectualii noștri. Puterea unui intelectual este gândirea sa, prin aceasta se deosebește de restul… sau este la fel ca și restul. Cu cât raportul intelectualilor veritabili este mai mare, cu atât perspectivele sunt mai bune. Din păcate marea majoritate pleacă și încă vor mai pleca acolo unde măcar material sunt apreciați. Ceea ce avem actualmente este rodul muncii puterii sovietice prin îndobitocire: spiritul de turmă și logică proletară de a căuta tot felul de dușmani… neglijând deliberat impotența proprie.

Un lucru este clar: campania s-a terminat, problemele rămân aceleași și așteaptă să fie rezolvate de cel care a câștigat alegerile, indiferent de numele lui. Ce am remarcat este că electoratul nu are personalitate trecând prea ușor de la depresie la euforie și invers, omițând esențialul – ce facem concret. Sper Chirtoacă se debaraseze de păduchii perpetuați sub orice administrație de la primărie: urechenistă, ursistă și iordanistă. Altfel noi dansăm de bucurie, iar ei se readaptează. Cazul PLDM este elocvent, iar dacă ne bucurăm că oportuniștii și nomenclaturiștii își schimbă doar eticheta politică și ne călăresc voios în continuare, înseamnă că acceptăm deliberat statutul de sclavi, de sclavi cu mândrie dusă până la fudulie. La vremuri noi – tot noi!

Actuala campanie s-a bazat 99% pe demonizarea adversarului și nu pe o competiție de idei, iar nici unul dintre cei rămași în turul doi nu s-a detașat de această mentalitate păguboasă pentru… noi toți, dimpotrivă au perpetuat acest circ. Dacă îl demonizez pe unul sau altul aceasta nu înseamnă că eu voi face în schimb mare brânză. Și iată așa suntem în planare liberă… timp de X ani. Eminescu, Caragiale, Eliade… au tot abordat aceste aspecte, dar nu în zadar rămân genii ai națiunii române căci fundalul este precum este.

de Ion BUGA, București

Scrie un comentariu


25 queries in 4,350 seconds.