AntiMedia – Alternativă informațională » Esenţa sistemului mondial liberal-capitalist

Economie, Internaţional

Esenţa sistemului mondial liberal-capitalist

publicat de Vlad Panfilii

Ce reprezintă sistemul ascuns după retorica liberală? Pe care principii reale, dar nu declarate se fundamentează el? Pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie să înlăturăm stereotipurile „lăudate” cu care este împodobită democraţia asemeni unui pom de Crăciun cu jucării multicolore.

Astfel veţi observa că alegătorii îndeplinesc rolul bilelor chinezeşti, care trebuiesc uşor împinse cu degetul pentru a se deplasa în direcţia dorită, îndeplinind astfel o voinţă străină. Alegerile în zilele de astăzi sunt de fapt alegerile spoturilor electorale. „ Căci va veni o vreme cînd nu vor mai suferi invăţatură sănătoasă, ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor, şi işi vor întoarce auzul de la adevar şi se vor abate către basme. ” (2Tim. 4,3)

Puterea tradiţională conduce poporul prin convingere şi constrîngere. Cea democratică – prin manipularea conştiinţei şi seducere. Pentru a înţelege ce este manipularea, o vom explica în cîteva cuvinte. În varianta sa ideală manipularea nu este numaidecît „manevrarea” maselor. Comportamentul maselor este efectul. Comportamentul ei este asemeni apei care curge în canalul pe care i l-au săpat. În primul rînd manipularea este „manevrarea” celor care pot gîndi, dar nu analizează fundamentul pe care îşi contruiesc logica. Oamenii deştepţi induşi pe o cale greşită îşi îndreaptă energiile creatoare într-o direcţie greşită. Fiind siguri de corectitudinea lor ei servesc drept mecanism de autodistrugere care la rîndul lor cultivă idei greşite în inconştientul maselor. Scopul manipulatorului este întodeauna ascuns, deoarece niciodată nu va fi profitabil jertfei. Daunele preconizate niciodată nu se dezvăluie.

В. Кара-Мурза în lucrarea sa „ Manipularea conştiinţei ” descrie detailat acest fenomen. Manipularea, scrie el, este atunci cînd sub forma democraţiei (puterii poporului) poporul este lipsit de această putere. Manipularea nu trebuie să fie detestată de cel manipulat. Atunci cînd există pericolul demascării, actul manipulării este amînat deoarece încercarea eşuată produce daune considerabile manipulatorului.

Demascarea faptului manipulării niciodată nu trebuie să fie urmată şi de demascarea intenţiilor. Astfel întreaga atenţie a mult stimatului public este mutată asupra altui eveniment colorit.

Cel mai simplu exemplu de manipulare este publicitatea. Fiind seducătoare, ea ne îndeamnă să mai cheltuim nişte bani. Manipularea niciodată nu se execută direct. Scopurile meschine sunt atinse printr-un semi-ton şi semi-îndemn. Pentru a garanta succesul manipulării, producătorul publicităţii este nevoit să gîndească astfel, la nivelul inconştientului. Dacă acest producător nu va fi parte a tagmei consumatorilor, el nu va putea crea o produs eficient al manipulării. Doar convingerea absolută în inconştient va garanta succesul publicităţii. Dacă tu nu eşti purtător la nivelul inconştientului a ideilor democratice şi a viziunilor de consumator, tu niciodată nu vei putea manipula eficient prin spoturi electorale sau alte publicităţi. Ţie pur şi simplu îţi va fi ruşine pentru ceea ce faci cu oamenii, care nu au nici un fel de apărare împotriva tehnologiilor tale.

În zilele de astăzi pe pămînt funcţionează un spectacol autonom şi autoreproducător numit – Alegeri electorale. Unii văzînd în aceasta un mod de obţinere a puterii comandă agitaţia electorală. Alţii fac această agitaţie. Cei din a treia categorie se duc la alegeri. Cei din a patra nu se duc la alegeri din cauza lenii dar totdeauna cred că democraţia e bună. Oamenii cu entusiasm se joacă dea „alegerile” fără a-şi da seama ce şi pentru ce ei aleg şi cu ce se va termina acest teatru.

Tehnologiile care asigură manipularea, lucrează eficient, atunci cînd masele sunt aduse într-o stare avansată de amorţeală şi imoralitate. Guvernările democratice nu înţeleg nimic, nu pot controla procesele ce cultivă în rîndul maselor egoismul şi modul de viaţă de consumator. Ele sunt în mîinile unor forţe bine cunoscute.

Oamenii sunt sensibili la evenimentele „grandioase” şi „vesele”, astfel pot fi uşor manipulaţi. Ei nu pot reacţiona adecvat la cele întîmplate. Într-o astfel de societate, puterea nu o obţine cel cărui Dumnezeu i-a dat minte să înţeleagă şi inimă să iubească întregul popor, dar cel care a reuşit să organizeze cel mai luminos, interesant şi seducător „show”. Într-o „veritabilă” democraţie nimeni din cei care doresc puterea nu vor să aducă electoratul „ la credinţa lor”, deoarece nu au ei nici o credinţă. Pentru că ei sunt doar instrumentele unui joc pe care nu-l înţeleg din cauza gîndirii înguste. Toţi aceşti candidaţi sunt asemeni unor copii, care tot repetă „cuvintele magice” despre libertatea gîndirii fără să înţeleagă că un gînd liber de principii şi repere concrete este instrument distructiv pentru societate. Unica diferenţă este că ei sunt mai deştepţi şi mai activi. Scopurile lor sunt în aceiaşi dimensiune cu a unui ordinar şi primitiv filistin. Puterea pentru ei devine mijloc pentru satisfacerea intereselor personale. Tot felul de politologi angajaţi studiază, interesele cărora sînt în aceiaşi dimensiune, studiază comportamentul şi psihologia electoratului pentru a înţelege ce-şi doreşte acesta. După aceasta produc şi propun spre consumare spoturile electorale. Promisiunile lor întotdeauna îşi găsesc electoratul potrivit. Ei permanent promit ceea ce electoratul îşi doreşte să audă.

Deci în practică democraţia este lupta grupărilor financiare pentru putere. Restul sunt detalii nesemnificative şi lipsite de conţinut menite doar să îndobitocească populaţia. Cîştigă cel a cărui promisiuni par mai realiste, estetice şi pe larg explicate.

Pentru a cîştiga într-un astfel de concurs este nevoie de a dispune de resurse: financiare şi administrative. Este nevoie de a se ghida nu de posibilităţi reale, dar de dorinţele electoratului.

Dacă poporul doreşte – tot şi îndată, atunci va cîştiga cel care va reuşi să convingă poporul că îi va da acest „ tot şi îndată ”. Evident, că despre îndeplinirea promisiunilor electorale nici vorbă nu poate fi. Ele sunt enunţate doar pentru a cîştiga puterea. „ Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte.” (Matei 23,4).

Candidaţii contemporani sunt asemeni unui „Don Juan” care seducînd jertfa îi promite să se căsătorească cu ea, dar în realitate avînd alte scopuri. A doua oară, după cum se ştie, seducerea e mai simplă deoarece nu e nimic de pierdut. Alegerile democratice s-au redus la promisiunea de a satisface cît mai multe grupuri sociale. Ei balansează între diferite tipuri de promisiuni selectînd pe cele care vor aduce cele mai multe voturi. Şi diverşi profesionşiti slujesc această farsă.

În cadrul „democraţiilor avansate” lupta pentru voturi a ajuns la nivelul cînd candidaţii care vînează votururile pederaştilor şi lezbinenelor le promit legalizarea căsătoriilor. Promisiunile de acest gen sunt îndeplinite deoarece sunt foarte uşor realizabile. E deajuns de înaintat Parlamentului o lege despre „libertatea conştiinţei” şi nimeni nu va îndrăzni să se se opună deoarece într-o „lume contemporană şi liberă toţi au drepturi”. Masele nici nu doresc să atragă atenţia că astfel de legi produc efecte juridice foarte negative. Merită atenţie un cazul din Germania cînd 2 oameni au încheiat un act juridic prin care unul îl va mînca pe celălalt. Toate intenţiile le-au expus clar în acel act, 100% legalitate juridică, iar pentru visibilitate au pornit camera de filmare. Şi mai departe a început coşmarul. De la început jertfa şi-a tăiat organul cauzal pe care l-au mîncat. Apoi ea s-a sinucis spunînd în faţa camerei ultima dorinţă – de a fi mîncată de către prietenul său. Mai departe prietenul i-a îndeplinit dorinţa. Din punct de vedere democratic nu există nici o încălcare. Totul este civilizat şi benevol. Şi astfel de cazuri sunt foarte multe.

Dar democraţia şi după acest caz se străduie să convingă că drepturile omului sunt „sfinte”. Sub această formulă se introduc fenomene care prezintă pericol invizibil pentru mase şi care are efecte pe lungă durată. Omul simplu, prostit de cuvintele frumoase se transformă într-acel vestit personaj dintr-un banc, care cîntă despre ceea ce vede. Despre ce nu vede, el nu cîntă deoarece ce nu se vede este inexistent pentru el.

Întorcîndu-ne la alegeri, vom spune că pretendenţii la putere care se aranjează după masă, s-au afundat în cel mai îndrăzneţ populism, care fură poporul în numele poporului. În practică în loc de democraţie avem un sistem extrem de firav care trăieşte doar datorită giganticii superiorităţi militare. Acum, cînd egalitatea militară începe a reveni pe contul progresului şi ieftinirea tehnologiilor, civilizaţia occidentală va trebui să reînvie tradiţia şi religia. Pentru aceasta, va trebui de transformat masa atomizată de egoişti în membri ai societăţii. Va trebui de oprit răspîndirea imoralităţii şi de restabilit onoarea, de învins egoismul şi indiferenţa. Aceasta e posibil doar prin introducerea religiei ca reper principal. Cum va reuşi aceasta într-o societate „iluminată” care consideră că pederastia este o milostenie inocentă şi un drept indispensabil oricărei fiinţe civilizate ? Revelaţia divină spune că „De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire şi să se omoare, că sângele lor asupra lor este ” (Lev. 20,13). Nici un fel de compromis între umanism şi Revelaţie nu poate fi. Viruşii au ieşit din celulă şi benevol acolo nu se vor întoarce.

***
Jean-Jacques Rousseau în „Contractul social” scrie că, democraţia este posibilă într-o societate compusă din zei. Să tragem atenţia, nici nu din sfinţi – dar din zei. Dar omul e foarte departe de sfinţenie. Pe lîngă sfinţenie mai e necesară aptitudinea de a alege conducerea. Nu de a ghici sau a îndeplini o voinţă străină, dar anume a alege. Omul nu are o astfel de aptitudine aşa cum nu o are pe cea de a zbura.

Astfel democraţia a devenit o farsă şi o utopie. Iluzia s-a topit în realitate ca zăpada-n primăvară. Fiind imposibilă construirea unei societăţi libere, despre care scriau părinţii-fondatori, democraţii au început a construi societatea iluziei. Pentru aceasta ei au jertvit tradiţia, religia şi cultura, ceea ce a permis păstrarea aparenţei democraţiei şi controlul maselor. Guvernările democratice sunt sortite utilizării mijloacelor populiste care-şi satisfac interesele înguste în schimb să îngrijească de popor.

Dacă elita societăţii tradiţionale era bazată pe virtute, elita democratică e bazată pe bani şi mişelie. Elita contemporană ne conturează o imagine destul de scîrboasă. Picioruşe obeze, feţe rotunde cu guşele umflate, ochii agitaţi şi palmele transpirate de care tot se lipeşte. Înafară de greaţă, imaginea nimic nu exprimă. Făcîndu-i pe „aristocraţii” şi totodată tixînd buzunarele pe contul poporului amăgit, spunînd basme la nivel naţional ei se decorează reciproc pentru „merite în faţa poporului”. Despre ei se spune: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănăţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înauntru însa sunt pline de oase de morţi şi de toata necurăţia. ” (Matei 23,27).

***

Alexandru Macedon a rugat să fie înmormîntat cu palmele deschise, pentru ca toţi să vadă cît ia cu el omul care a cucerit jumătate de lume.. Numai faptele, omul le ia cu dînsul. Cele bune şi cele rele. Restul rămîne aici. Actualul sistem nu are de unde sa facă fapte bune, deoarece în toate punctele esenţiale ale societăţii care răspund de faptele bune sunt bătute cuie. Într-o mînă e bătut cuiul sub numele de – Piaţă. În altă mînă – Puterea temporară. Într-un picior – ateismul. În celălalt – tot felul de pofte. O acţiune liberă în astfel de circumstanţe e imposibilă. Dacă conducerea statului era continuă, ar fi existat şansa cel puţin teoretic de supravieţui. Dar atunci cînd în cadrul sistemului, schimbul conducerii este obligatoriu, volanul se va afla mereu în mîinele pieţei.

***

Acum, lumea e oarbă: nimeni nu vede că în toate democraţiile probleme sunt aceleaşi. În toate ţările democratice cade natalitatea şi moralitatea, creşte mortalitatea, narcomania etc. Este evident că cauza nu trebuie de căutat în calitatea funcţionarilor de stat ci în calitatea întregului sistem. Dar oamenii se rotesc în jurul lozincelor goale, ca cei vrăjiţi. Doar foarte puţini oameni pot vedea şi se pot urca la înălţimea respectivă pentru a analiza, dar ei încă nu se grăbesc. Masele nu pot analiza problemele la scară largă. Oamenii simpli îşi doresc fericirea proprie cuprinzînd astfel un domeniu foarte îngust. La fundamentul dorinţelor lor principale întotdeauna va sta tendinţa de a se încadra în sistem. Omul simplu niciodată nu se va întreba, ce învaţă şcoală pe copilul său. El consideră obligaţia sa de părinte – impunerea copilului de a învăţa bine. Are absolută încredere în sistem , crezînd că acesta îi aduce binele. Profesorii find şi ei oameni simpli, la fel se încadrează perfect în sistem. Cît de rea nu ar fi şcoala, părinţii mereu vor impune copii să primească note bune. Ce va ieşi din acest copil ei nu înţeleg şi nu nici nu vor putea, deoarece singuri sunt ca nişte copii.

***

Astăzi grupările financiare ce acced la putere ne amintesc de nişte viermi graşi care consumă tot ce e mai bun în dauna societăţii. Avem situţia ca în acest banc trist contemporan: „ Bussinesul de succes vine la putere şi o transformă în… bussines de succes ”.

Secvenţe din “Проект Россия”…

Scrie un comentariu


25 queries in 0,780 seconds.