AntiMedia – Alternativă informațională » Energia indigenă din Moldova

Antisistem, Educaţie

Energia indigenă din Moldova

Omul care a îmblânzit vântul şi a privatizat soarele
Daniela Galai

Accesul la gazul natural şi la apa caldă din robinet constituie pentru săteni un simbol al confortului, asociat de regulă cu viaţa la oraş. Gospodăriile în care aceste elemente ale civilizaţiei sunt prezente pot fi, pe bună dreptate, considerate înstărite, întrucât branşarea la conducta cu gaz şi apeduct îi poate costa pe oameni averea agonisită pe parcursul întregii vieţi. Să nu uităm că mai e nevoie de un pumn de bani pentru a plăti consumul de gaz. Pe lângă faptul că e costisitoare, plăcerea de a avea acces la sursele tradiţionale de energie este riscantă. În orice clipă, „o furtună” în relaţiile dintre R. Moldova şi Rusia ne poate lăsa în beznă şi fără gaz. Acesta este destinul unei ţări absolut dependente de resursele energetice din import, veţi zice. Astfel, statutul Moldovei de ţară dependentă de gazul şi energia rusească a devenit un truism cu care se jonglează în plan intern şi internaţional.

„Vreau să demonstrez că putem reduce dependenţa energetică a ţării noastre şi că nu o să ne pierdem dacă ne închid ruşii robinetele din care curg gazul şi petrolul. Nu mai murim noi de foame”. Aceasta este prima declaraţie de „independenţă” pe care mi-a fost dat să o aud din gura lui Anton Port, inventator din satul Popeasca, Ştefan Vodă, care a îndrăznit să sfideze realitatea şi să spargă tiparele, meşterind ziua ceea ce visează noaptea – o instalaţie de producere a energiei din surse regenerabile. Roata mare cu palete din tablă care începe să se rotească imediat ce adie o boare de vânt nu mai reprezintă o senzaţie pentru sătenii din Popeasca. Nici morişca confecţionată din cilindri sau oglinda parabolică uriaşă nu-i mai face să-şi întoarcă privirile spre curtea lui Anton Port. „Oamenii care trec pe-alături şi se uită lung la maşinăriile mele nu-s din satul nostru”, ne spune gazda, dându-ne de înţeles că vecinii s-au şi obişnuit cu ciudatele sale instalaţii. Mămăligă tradiţională pregătită cu surse netradiţionale În partea de nord a curţii dl Anton şi-a amplasat morile de vânt. De bună seamă, simţi că păşeşti într-un spaţiu deosebit. Moara care macină grăunţe, presa de ulei, strungul, sfredelul, pompa de apă depind şi nu prea de zburdalnicul Eol, care pune în mişcare aripile moriştilor. Este doar în aparenţă o problemă tehnică, întrucât dl Port revine, involuntar, la modelul arhetipal al vieţii, încercând să refacă legătura primară dintre om şi natură. Îi place să accentueze, cu o mândrie îndreptăţită, faptul că a privatizat… vântul, că a reuşit să-l dreseze şi să-l facă să lucreze în folosul său. Morile sale produc energie electrică cu o putere de 3 kw/h care alimentează trei prize de 220 volţi. În încăperea ce adăposteşte echipamentul el „dirijează” vântul, adică întoarce morişca în direcţia din care acesta bate. Spre deosebire de ceilalţi săteni, nu aleargă la moară ori de câte ori îi vine pofta de mămăligă, căci o face cu maşinăria pe care a încropit-o de unul singur. Într-un coş toarnă grăunţele, după care acestea nimeresc în moara propriu-zisă, ce constă din nişte pietre speciale aduse din Germania. Mai departe procesul decurge exact ca la o moară obişnuită, cu o excepţie – instalaţia se alimentează exclusiv cu energie eoliană. „Pentru măcinat e suficient ca vântul să adie cu o viteză de 4 m/sec, pentru gater – 8 m/sec, iar pentru presa de ulei şi pentru pompa de apă – de 12 m/sec. O parte din echipament îl pot folosi şi în lipsa vântului, pentru că l-am prevăzut inclusiv pentru utilizare manuală”, ne lămureşte bărbatul. În acest fel, familia Port a învăţat să economisească timp şi bani, având la îndemână toate cele trebuincioase într-o gospodărie. Ideea cu morile de vânt i-a venit lui Anton Port în timp ce-şi satisfăcea serviciul militar în Germania, ţară în care a văzut mai multe instalaţii ce funcţionau în baza energiei eoliene. I-au plăcut atât de mult, încât şi-a pus în gând ca atunci când va reveni la baştină să construiască ceva similar. Pentru început, însă, şi-a zis să acumuleze cunoştinţe, aşa că s-a înscris la Facultatea de matematică şi fizică. După absolvirea instituţiei, s-a întors la Popeasca şi, în paralel cu activitatea de dascăl la şcoala din sat, a început să-şi facă schiţele pentru moara pe care şi-o dorea cu multă ardoare. „Fiecare are câte o pasiune: unul se duce la pescuit, altul la vânat. Mie-mi place să inventez şi în fiecare zi caut să fac ceva nou”, îşi justifică profesorul de matematică interesul pentru tehnică.A răsfoit revistele de specialitate, şi-a copiat schemele, s-a gândit cum ar putea să le adapteze la condiţiile unui laborator de la ţară. La sfârşitul anilor ’70, în gospodăria sa a apărut prima morişcă. Au urmat altele, apoi altele. Cu siguranţă, în acele timpuri, nu dorinţa de a fi independent din punct de vedere energetic l-a mobilizat să-şi sacrifice tot salariul de pedagog pentru materialele necesare. La mijloc era ambiţia sănătoasă de a demonstra că poate face ceva de care mulţi nici nu auziseră. Şi a reuşit. Ne invită să trecem în partea de sud a curţii, numită, în glumă, bucătărie. Acolo descoperim alte instalaţii, la fel de surprinzătoare. Ceea ce din drum pare să fie o antenă parabolică, e, de fapt, o oglindă imensă care captează razele soarelui şi le transformă în energie. „Aici este bucătăria noastră. Fierbem mămăliga şi alte feluri de mâncare, coacem pâine, uscăm fructe, încălzim apa, utilizând doar căldura soarelui”, ne lămureşte soţia, Ecaterina. S-a şi deprins cu gândul că bugetul familiei se subţiază ori de câte ori soţului îi vine în cap o idee trăsnită, s-a obişnuit să renunţe la podoabe, haine scumpe şi la confort material în favoarea invenţiilor, s-a împăcat cu ideea că banii familiei se duc pe… vânt. Soţii sunt conştienţi că doar investind şi renunţând la ceva pot obţine beneficii… spirituale, în cazul lor. Moldova are potenţial pentru producerea energiei din surse regenerabile Concluziile la care a ajuns familia Port au o logică simplă şi pot fi lesne aplicate pe scară largă. E necesară însă o voinţă puternică şi o conştiinţă trează care să le amintească guvernanţilor că nici gazul şi nici benzina rusească nu vor izvorî o veşnicie şi că e timpul să privim spre viitor. Unde mai pui că umanitatea se confruntă cu un şir de probleme grave: încălzirea globală, epuizarea resurselor naturale şi creşterea galopantă a populaţiei Terrei prognozată pentru următorii ani. Spre deosebire de alte ţări, în care guvernele susţin de ani buni iniţiativele obţinerii energiei din surse netradiţionale, R. Moldova pare să excludă chestiunea respectivă din agenda priorităţilor. Ce-i drept, de curând, la capitolul respectiv a fost adoptată o lege, dar nu se ştie când aceasta va deveni funcţională. Sergiu Robu, secretar ştiinţific la Institutul Energetic, ne-a explicat că motivul principal care opreşte statul să dea undă verde proiectelor investiţionale în domeniul energiei regenerabile este tariful aproape dublu, pe care populaţia ar trebui să-l achite, în comparaţie cu cel pentru energia obţinută din surse tradiţionale. „Actualmente, este mult mai convenabil pentru stat să importe energie decât să ridice preţul acesteia. În cel mult cinci ani, când preţul la resursele energetice tradiţionale va creşte pe piaţa internaţională, producţia energiei autohtone va deveni o prioritate pentru republică”, a mai adăugat secretarul ştiinţific.Între timp, însă, Guvernul se laudă cu investiţii de milioane de dolari în reţelele de gaz, care sunt lăsate să ruginească la capetele satelor, întrucât pentru a se vedea cu gaz în casă, ţăranii sunt nevoiţi să scoată din buzunar încă vreo 1000 de dolari. Iată de ce sătenii se lasă „civilizaţi” cu mare greu, încălzindu-se, în lipsa unei alternative, într-un mod cât se poate de patriarhal: cu tizic, lemne şi cărbuni. Aşa stând lucrurile, unii oamenii din Popeasca privesc cu jind la moriştile şi instalaţiile solare ale lui Anton Port. Să nu fim oare în stare să facem ceva asemănător? Soţii Port ne-au spus că unii consăteni au încercat să construiască instalaţii similare, dar nu le-a reuşit. „Cred că nu le-a ajuns răbdare, pasiune, dragoste…” încearcă ei să le găsească sătenilor o scuză. Dl Port are certitudinea că obţinerea energiei din vânt, soare şi apă nu este o utopie pentru republica noastră, deoarece avem un bun potenţial eolian şi solar.

Ca la orice început de drum, e nevoie însă de investiţii, care se recuperează în câţiva ani. Importante sunt rezultatele pe care le poate obţine R. Moldova de pe urma „privatizării” vântului şi soarelui: economice şi ecologice. Anton Port este mulţumit deocamdată de realizările sale. Instalaţiile pentru vânt şi soare, pe care le numeşte în glumă „mintea mea”, l-au ajutat să-şi pună în valoare şi „inima”. Iar inima îi dictează să se ocupe şi de cele trebuincioase sufletului. Icoane, răstigniri, figurile buneilor – toate sculptate în lemn de mâna virtuosului inventator potenţează atmosfera de sacralitate, care domneşte în Casa Mare. Ne interpretează muzică populară la fluierele meşterite în atelierul „eolian”, apoi la caval. Ne cântă din ocarină şi din alte instrumente aerofone, în total şapte la număr. Trecem la muzică clasică, revenim la doine. Ne povesteşte cum a învăţat să facă fluiere şi să cânte la ele. E un autodidact în adevăratul sens al cuvântului, o persoană care sfidează stereotipurile. Demonstrează cu argumente convingătoare că moldovenii nu sunt atât de incapabili, pe cât se crede, că principiul „să moară capra vecinului” nu a funcţionat în cazul lui, deoarece nimeni nu i-a făcut rău în mod premeditat şi că proverbul românesc „bine faci, bine găseşti” este la fel de actual şi în zilele noastre. „Mă bucur că sunt moldovean. Nimeni nu are cântec mai frumos şi doină mai duioasă ca a noastră, nicăieri păsările nu cântă mai frumos ca în ţara noastră… Priviţi! Temperatura în punctul dat se ridică la 1600 C”, ne spune Anton Port în timp ce întinde un strujan. Peste câteva clipe, acesta ia foc. Pare un truc regizat de un fachir. Ca să devină credibil, ne dă să încercăm aceeaşi operaţiune. A luat foc! Aşadar, orice e posibil, important e să ţi-o doreşti din toată inima.

Sursa: Blogul „Jurnalistul universal”

Scrie un comentariu


66 queries in 1,496 seconds.