AntiMedia – Alternativă informațională » SUA: Elev ARESTAT pentru că arunca avioane de hârtie

Educaţie

SUA: Elev ARESTAT pentru că arunca avioane de hârtie

Tot mai multe şcoli americane sunt protejate de prezenţa poliţiştilor. Copii sunt arestaţi pentru tot felul de prostioare. Un elev a fost arestat pentru că arunca avioane de hârtie, altul pentru că nu şi-a adunat firimiturile risipite pe podeaua cantinei.

Sarah Bustamantes, o elevă de 12 ani din Austin, Texas, a fost arestată după ce s-a parfumat prea mult în sala de clasă. Fata a făcut asta deoarece colegii o tachinau, spunându-i că miroase urât.

Cum asta se întâmpla în sala de clasă, un profesor a chemat poliţia. Oamenii legii au luat-o pe fată din sala de clasă, au acuzat-o pentru acest delict şi ea a apărut ulterior în instanţă.

În 2010, circa 300.000 de elevi au fost acuzaţi de aşa-numite „delicte de clasă C”, scrie The Guardian, într-un amplu articol în care analizează absurdităţile legii privitoare la „poliţia şcolii”. Unii dintre elevii acuzaţi de aceste infracţiuni au chiar şi şase ani.

Un astfel de delict, dacă poate fi numit astfel, ar fi fost rezolvat acum câţiva ani cu un telefon părinte-profesor. Însă, acum, o lege spune că poliţistul trebuie să intervină pentru orice abatere de la regulile şcolii.

De la intrarea în vigoare a legii, au apărut zeci de cazuri ciudate, de elevi arestaţi pentru că au întârziat la oră sau după ce au aruncat avioane de hârtie în sala de clasă. Alţii au făcut ore în serviciul comunităţii sau şi-au pus părinţii la plată după ce au refuzat să îşi cureţe mizeria din cantină sau au scos „zgomote inexplicabile”.

sursa: realitatea.net

Scrie un comentariu


63 queries in 1,235 seconds.