AntiMedia – Alternativă informațională » Christos Yannaras–Despre democrație, capitalism, individ și persoană

Opinii şi Analize

Christos Yannaras–Despre democrație, capitalism, individ și persoană

“E clar că sistemul parlamentar, sistemul reprezentativ nu mai functionează în democrațiile europene, transformându-se într-o oligarhie ce controlează mecanismul de stat, o oligarhie care foarte adesea e coruptă. Desigur, sistemul reprezentativ funcționează în mod formal, adică toți cetățenii au dreptul ca, la fiecare patru ani, să-și dea votul într-o urnă, însă acest vot e serios prefabricat prin publicitate  Dacă veți vedea o țară europeană cu câteva zile înainte de alegeri, veți fi șocati, pentru că publicitatea joacă rolul publicității comerciale; adică în același mod în care se face publicitate unei paste de dinți sau unui parfum sau altui lucru, ei bine, tot așa se face publicitate pentru a impune un politician sau un partid politic.

Astfel, vidul dintre politica si societate se mărește zi de zi, politica nu mai exprimă nevoile societății, politicienii sunt cei care dirijează o economie care e și ea autonomizată în raport cu nevoile sociale”

“În limbajul filozofic, antropologic, avem doua concepte foarte caracteristice. Unul – termenul “individ”, așa cum v-am explicat. Individul înseamnă monadă unei realități care e omogena; în grecește avem termenul atomon, care înseamnă “ceea ce nu mai suportă nici o separație” – adică prima monada, primul element constitutiv al unei realități omogene. Aceasta înseamnă că individul, atomul e asemenea cu toți ceilalți, între ei nefiind nici o diferență; se consideră toți atomii, toți indivizii ca identici, cu aceleași drepturi, cu aceleași calități, cu aceleași posibilitati de a participa la viata în comun. Iar celalalt cuvant, celalalt termen antropologic este “persoana”. Termenul “persoana” provine si el din grecescul prosopon, care inseamna “sunt cu fata catre cineva”, “sunt in fata cuiva”. Astfel, termenul persoana, prosopon, presupune relatia drept conditie de existenta. …

Atunci, aceasta realitate relationala a persoanei are drept consecinta manifestarea existentei personale ca existenta unica si fara seaman. Identitatea existentiala a persoanei se lamureste si se manifesta prin relatia cu ceilalti, si astfel se identifica ca alteritate absoluta.

Alteritatea personala inseamna ca persoana nu devine niciodata ceva ce ea nu este. Ea ramane intotdeauna unica si fara seaman. Aceasta este libertatea fata de toate celelalte care obliga persoana sa se asemene cu lucruri ce nu apartin existentei sale.
Asadar, alteritatea si libertatea sunt cele doua conditii si cele doua consecinte ale prioritatii existentiale a persoanei. Daca viata politica, economia, stiinta, tehnologia pornesc de la aceasta prioritate absoluta de a salva si de a proteja alteritatea si libertatea persoanei, totul se va schimba in mod radical. Iar aceasta realitate a persoanei se afla – cum sper ca v-am aratat acum foarte pe scurt – la antipodul prioritatii de astazi a individului. (Criza modernitatii si realitatea persoanei)

“bisericile ortodoxe sunt chemate să dea un sens vieţii, existenţei şi coexistenţei noastre în Europa. În prezent, Apusul trăieşte cu sensul pe care modernitatea îl dă vieţii şi existenţei – materialismul. Filosoful marxist Lucacs a spus că materialismul istoric, înainte de a defini identitatea marxismului, este auto-conştiinţa capitalismului. Foarte adevărat. Ce e capitalismul care a ajuns acum şi în România? Societatea de consum. Prioritatea absolută pentru afirmarea materialismului, viaţa decăzută în scheme şi idei morale ipocrite.

„Icoana” libertăţii moderne este supermarketul. Într-un supermarket fiecare persoană poate să aleagă pentru ea însăşi, în singurătatea deplină a consumatorului. Libertatea care mă interesează pe mine, ca ortodox, este aceea care ne eliberează de constrângerile lumii create şi muritoare. Apostolul Petru, la îndemnul lui Iisus, merge pe apă. În acel moment, el îşi primeşte existenţa nu de la propria sa natură, ci de la relaţia sa cu Dumnezeu. Aceasta este libertatea care ne scoate din moarte şi pe care Biserica Ortodoxă ne cheamă s-o propovăduim în noul context secularist european.

Civilizaţia apuseană a organizat politic biserica, a instituit-o social, a făcut ca însăşi credinţa să fie decăzută din rosturile ei prin necesitatea dovezilor logice ale existenţei lui Dumnezeu. A înlocuit existenţa cu psihologia, mai exact cu iluziile psihologice create de om – cum ar fi auto-satisfacţia morală convenţională, convenţia socială, politeţea rece etc. De aceea, trebuie să depăşim idolii acestei lumi (consumismul, globalizarea, laicizarea) şi să lăsăm să intre în viaţa noastră credinţa vie, în toată plenitudinea şi profunzimea ei. („Biserica Ortodoxă este aristocraţia Europei”)

sursa: blogul Irinei Monica

Scrie un comentariu


55 queries in 1,240 seconds.