• Categorii

  • Antisistem, Eurosceptic

    Amprentarea românilor, în tradiţia ecusonului german

    Preşedintele Comitetului pentru Afaceri Externe al Parlamentului European, Elmar Brok, a cerut zilele trecute ca imigranţii români să fie amprentaţi. Mâncătorul de wurşti cocoţat în vârful piramidei Uniunii Europe susţine că persoanele care vin în Germania cu scopul de a cere ajutoare sociale trebuie expulzate în ţara lor de origine. Gândirea fascistoidă a unui parlamentar Continuare...

    Antisistem, Eurosceptic

    Marine Le Pen: Cum să îmbunătăţim UE? Aducând-o în stare de colaps

    Liderul formaţiunii naţionaliste Frontul National, Marine Le Pen, a declarat joi că îşi doreşte ca Uniunea Europeană „să îşi spargă faţa”, cerându-le francezilor „să contribuie pe cât posibil”, informează AFP. „Cum să îmbunătăţim UE? În primul rând, aducând-o în stare de colaps”, a declarat Le Pen, la o întâlnire cu presa anglo-saxona, desfăşurată lângă Paris. Continuare...

    Antisistem, Eurosceptic

    Țăranul s-a născut infractor

    Otrăveşte lumea prin pieţe cu lapte, brânză şi alte chestii produse în ograda lui insalubră. Îşi face singur ţuică la cazan, peste limita de consum propriu calculată de stat, şi mai dă şi cunoscuţilor, furând bugetul pentru că nu plăteşte accize. Este cel mai al dracului evazionist cu pământul lui de pe urma căruia, dacă Continuare...

    Antisistem, Eurosceptic

    România, obedienta piaţă de desfacere în Europa dublelor standarde

    “În vidul ideologic de după 1989 a fost propus, cu mult succes, neoliberalismul. S-a spus că piețele sunt cel mai eficace mijloc. Traumatizați de un stat care se ocupa de toate, oamenii au văzut într-o piață în care statul era complet absent soluția, miracolul și calea viitorului”, ilustrează profesorul universitar canadian Yvan Allaire, începutul odiseei Continuare...

    Antisistem, Eurosceptic

    Naţionaliştii austrieci ar putea cere ieşirea ţării din UE

    În cadrul celui de-al 31-lea Congres al formaţiunii de extrema dreaptă „Partidul Libertăţii” (FPÖ), organizat la 7 decembrie în oraşul Hraz, cu genericul „Pentru o Europă Liberă”, delegaţii de partid au adoptat cinci propuneri în legătură cu politica Uniunii Europene, scrie Lionel Baland: 1. Descentralizarea UE 2. Stoparea migraţiei 3. Introducerea unor privelegii la angajare Continuare...

    Eurosceptic

    Dominique Venner ne-a părăsit. Mesajul său de adio

    dominique venner
    Marele istoric şi eseist Dominique Venner şi-a dat sufletul, marţi, 21 mai, lîngă Catedrala “Notre Dame” din Paris, loc important al istoriei multimilenare al Franţei şi al Europei. Oferim mai jos textul unde el explică “raţiunile” acestei morţi voluntare. Deşi nu face referire directă la cauza sinuciderii, este uşor de observat că gestul său reprezintă Continuare...

    Eurosceptic

    Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional din Franţa: ”Să terminăm cu Uniunea Sovietică Europeană”

    Charismatica şefă a partidului de extremă dreapta din Franţa vine cu soluţii inedite pentru ieşirea din criză. „Suveranitatea“ este Evanghelia ei. Se consideră un politician care mizează, mai presus de toate, pe sinceritate. Un politician în afara sistemului pe care castele doresc să-l marginalizeze. Denunţă minciunile şi criza continuă impuse francezilor de 40 de ani Continuare...

    Eurosceptic

    Fukuyama: UE, o construcţie nedemocratică în care elitele dictează

    „Problema politică din Europa nu se datorează doar presiunilor pieţelor financiare. Toate democraţiile moderne au o boala, anume aceea de a deveni prizoniera unor grupuri bine organizate, care nu sunt însă reprezentative pentru populaţie. Aceasta este şi problema Greciei. Farmaciştii, medicii, arhitecţii şi funcţionari publici şi toate celelalte grupuri sociale s-au organizat în corporaţii închise Continuare...

    Eurosceptic

    Basmul Uniunii Europene

    Sunt zece ani de când am scris  acest „basm”. O dată cam la patru-cinci ani, simt însă nevoia să-l supun atenţiei publicului, spre a  fi judecat şi, la caz că m-am înşelat, admonestat. Ceea ce, iată, fac şi de astă dată. Aşadar, a fost odată un ţăran sărac şi cinstit, român. El putea fi deopotrivă Continuare...

    Eurosceptic

    Site olandez unde se pot depune plângeri împotriva est-europenilor

    Partidul antiimigraţie PVV al lui Geert Wilders a lansat un site unde cetăţenii pot depune plângeri împotriva imigranţilor români, bulgari sau polonezi din Olanda, trasmite Mediadfax.ro. „Ai probleme cu persoane din Europa Centrală şi de Est? Ţi-ai pierdut locul de muncă în faţa unui polonez, bulgar, român sau alt est-european? Vrem să ştim”, se arată Continuare...

    Eurosceptic

    Prăbuşirea europeană

    O jurnalistă belgiană, care m-a intervievat recent despre criza datoriilor europene, m-a întrebat dacă eu cred în proiectul european. I-am indicat că îi voi răspunde la întrebare dacă ea îmi va spune ce este de fapt proiectul european. Prin dezvăluirea îndoielilor mele i-am dovedit că sufăr de acea ciudată debilitate mintală cunoscută sub numele de Continuare...

    Antisistem, Eurosceptic

    Opiniile eurosceptice CENZURATE în parlamentul european (VIDEO)

    Un europarlamentar britanic, cunoscut drept un eurosceptic convins şi care militează pentru ieşirea Regatului Unit din UE, a provocat miercuri un adevărat scandal când a comparat palnurile Germaniei de salvare a Greciei, prin cedări masive de suveranitate, cu ocupaţia ţării de către armata germană în timpul celui de al doilea război mondial. La auzul acestor acuze Continuare...

    Eurosceptic

    Europa se autodesfiinţează

    Europa este confruntată nu doar cu criza monetară ci şi cu un deficit de democraţie care periclitează mai mult decît un simplu un ideal. Repetate la infinit, pînă şi cele mai alarmante scenarii şi ipoteze – de la cele ecologice şi sociale, sfîrşind cu cele politice – nu mai mobilizează în măsura scontată spiritele şi Continuare...

    Eurosceptic

    UE cheltuiește 3 milioane de euro pentru a ne convinge să mâncăm insecte

    Uniunea Europeană va cheltui circa 3 milioane de euro pentru a populariza insectele ca sursa alternativă de proteine în alimentație. Anul acesta vor fi selectate proiectele care urmează să fie implementate ulterior la nivelul Uniunii, menite să popularizeze insectele ca sursă de proteine, relatează Daily Mail. Experții în domeniul alimentației sunt de părere că va Continuare...

    Eurosceptic

    Dreapta poloneză se solidarizează cu autoritățile Ungariei

    La 21 ianuarie, naționaliștii polonezi au organizat o acțiune de solidaritate cu Ungaria în mai multe orașe din Polonia, printre care Varșovia, Poznan, Gdansk. Cea mai importantă acțiune a avut loc la Varșovia, în fața ambasadei Ungariei, la care au participat 200 de persoane. Participanții la miting au scandat “Trăiască Ungaria!” și “Trăiască Polonia!”. Manifestanții Continuare...

    Eurosceptic

    Budapesta: 100 de mii de persoane au protestat împotriva Uniunii Europene

    Peste 100 de mii de persoane au ieșit pe străzile Budapestei, sâmbătă, 21 ianuarie, pentru a-și exprima susținere față de prim-ministrul Victor Orban, comunică agenția France-Presse. În ultimul timp, guvernul Orban a fost criticat dur de către Uniunea Europeană pentru noua constituție care a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 2012. În opinia birocrației Continuare...

    Eurosceptic

    Moldovenii nu mai sunt atraşi de UE

    Eurooptimismul moldovenilor scade. Cel puţin aşa reiese din datele sondajului „Vox Populi 2012”, realizat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor. Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind aderarea Moldovei la Uniunea Europeană, 44 la sută dintre moldoveni ar vota pentru. Numărul este cu 17 la sută mai mic faţă de ianuarie 2011. Fiecare Continuare...

    Eurosceptic

    Sprijinul sârbilor pentru aderarea la UE scade

    Sprijinul pentru aderarea Serbiei la UE este la cel mai scăzut punct din 2002 şi până în prezent, potrivit unui sondaj recent efectuat de Oficiul pentru Integrare Europeană (EIO) al guvernului în decembrie. Potrivit rezultatelor sondajului, în 2011, sprijinul faţă de aderarea la UE a scăzut cu 6%, la 51%, în timp ce 28% din Continuare...

    Eurosceptic

    CIOCNIRI între manifestanții anti-UE și poliția croată (VIDEO)

    Manifestanţii naţionalişti s-au confruntat sâmbătă cu poliţiştii croaţi în capitala Zagreb, după ce mai mulţi tineri au fost opriţi să smulgă un steag al Uniunii Europene de pe un stâlp. Violenţele au loc cu doar o zi înainte de referendumul naţional pe tema aderării fostei republici Iugoslave la UE. Ciocnirile s-au produs la sfârşitul unui Continuare...

    Eurosceptic

    Croația: proteste împotriva aderării la Uniunea Europeană

    Sâmbătă, 14 ianuarie. În jur de o mie de persoane au protestat la Zagreb împotriva aderării Croației la Uniunea Europeană, sâmbătă. Liderul partidului naționalist HCSP a susținut un discurs în care a preconizat căderea UE. În opinia sa, dacă țara aderă la UE, ea va fi folosită pentru salvarea economiei europene. Pe de alta parte, Continuare...

    Eurosceptic

    Nationaliștii maghiari au INCENDIAT steagul UE și au cerut IEȘIREA Ungariei din Uniune

    Naţionaliştii maghiari de la partidul radical Jobbik au organizat sâmbătă o manifestaţie în centrul Budapestei pentru a cere ieşirea Ungariei din Uniunea Europeană. Liderul formaţiunii, Gabor Vona, a acuzat Comisia Europeană de intervenţie brutală în treburile interne ale statului maghiar, prin faptul că a cerut Ungariei să modifice mai multe legi. Acesta a susţinut că Continuare...

    Eurosceptic

    Fost ambasador american la Budapesta: Ungaria ar putea fi exclusă din UE și izolată pe plant internațional

    Marți, fostul ambasador american în Budapesta a comunicat jurnaliștilor ziarului maghiar Nepszabadsag despre posibilitatea izolării Ungariei la nivel internațional și chiar excluderii acesteia din Uniunea Europeană. “Uniunea Europeană și Comisia Europeană sunt îngrijorate de ceea ce se întâmplă în Ungaria, Fondul Monetar Internațional nu aprobă ceea ce se întâmplă, cu atât mai mult Guvernul SUA”, Continuare...

    Eurosceptic

    Mesaj de Crăciun din Olanda: România şi Bulgaria, afară din UE

    Formaţiunea de extremă-dreapta olandeză PVV ar „expulza imediat” România şi Bulgaria din UE pentru că nu au „rezolvat” problemele cu crima organizată şi corupţia, a declarat deputatul Ino van den Besselaar în Parlament. Conform agenţiei franceze independente Novopress, Ino van den Besselaar, deputat al Partidului Libertăţii (PVV), condus de populistul Geert Wilder, a făcut această Continuare...

    Eurosceptic, Opinii şi Analize

    Calea spre nicăieri, între nomadismul în masă şi mimetismul politic

    Recitind articolul recent reluat în “Flux” după “Ziuaveche.ro” şi distribuit pe reţelele de socializare de distributistul Ovidiu Huduzeu (calificativul atribuit redutabilului critic social, cum obişnuieşte să-şi spună domnia sa, are un cu totul alt sens, la care sper să revin cu o proximă ocazie), text care de fapt reproduce nişte fragmente din discursul celebrului gânditor Continuare...

    Eurosceptic

    Marea Britanie: Parlamentarii de la putere şi cei din opoziţie îşi dau mâna să scoată ţara din Uniunea Europeană

    O coaliţie foarte puternică a fost constituită ad-hoc în Marea Britanie pentru a scoate Regatul din Uniunea Europeană. Circa 120 de parlamentari ai Partidului Conservator (la putere) şi aproximativ 50 de deputaţi laburişti (opoziţie) au format un „task-force” pentru a convinge cabinetul lui David Cameron să retragă ţara pur şi simplu din construcţia europeană. Şi Continuare...
    97 queries in 1,248 seconds.