AntiMedia – Alternativă informațională » Ariel Sharon și masacrul de la Sabra și Shatila

Evenimente, Internaţional, Istorie, Personalităţi

Ariel Sharon și masacrul de la Sabra și Shatila

Masacrul de la Sabra și Shatila

Pe 6 iunie 1982, armata israeliană a invadat Libanul, ca răspuns la o încercare de asasinarea a ambasadorului israelian Argov în Londra, pe 4 iunie. În aceeași zi, serviciile secrete israeliene au atribuit atentatul unei organizații palestiniene patronată de guvernul Irakian, care ar fi fost interesat în distragerea atenției de la războiul lui în plină desfășurare cu Iranul.

Atentatul este atribuit Consiliului Revoluționar Fatah al lui Abu Nidal (FRC). Unele surse raportează că acestă organizație teroristă a fost în prealabil infiltrată de Mossad și însuși Abu Nidal a executat unele operațiuni pentru Mossad (un argument fiind că el nu a făcut nici un atentat pe teritoriul Israelului, presupusul sau inamic) deci este posibil ca atentatul de la Londra să fi fost o operațiune sub steag fals a Mossad cu scopul clasic de a crea pretextul invadării unei țări vecine – Libanul.

Acțiunea Israelului, pregătită timp de cîteva luni, a fost botezată “Pacea în Galileea”. Deși planul era ca armata să intre circa 40 de km în interiorul Libanului, pîna la urmă s-a mers mai departe. După ce au ocupat sudul țării, au distrus zonele rezidențiale palestiniene și libaneze din zonă, comițînd o serie de ilegalități împotriva civililor, forțele israeliene au ajuns pînă la Beirut, unde au încercuit armata de eliberare palestiniană (PLO) în partea de vest a orașului.

Statisticile libanezilor spun că ofensiva israeliană (mai ales bombardarea intensă a Beirutului) a cauzat 18.000 de morți și 30.000 de răniți, cei mai mulți fiind civili.

După 2 luni de lupte, s-a ajuns la un acord de încetare a focului împreuna cu reprezentantul ONU Philip Habib. Conform acestui acord, PLO a ieșit complet din Beirut la 1 septembrie 1982.

Genocidul de la Sabra Shatila

La 10 septembrie 1982, forțele multinaționale care au supravegheat evacuarea PLO din Beirut au părăsit orașul. La 11 Septembrie Sharon a anunțat că 2.000 de teroriști au rămas înăuntrul taberelor de refugiați din jurul Beirutului. La 12 septembrie, Sharon și președintele Basher Gemayel se întîlnesc la Bikfaya. La 14 Septembrie președintele Basher Gemayel a fost asasinat. La 15 Septembrie armata israeliană a ocupat Beirutul de vest, “încercuind și izolînd” taberele de refugiați Sabra și Shatila, locuite numai de civili palestinieni și libanezi. Toți luptătorii înarmați (mai mult de 14.000 de oameni) evacuaseră orașul Beirut și suburbiile lui.

Sharon își anunțase încă de la 9 iulie 1982 intenția de a trimite milițiile Libaneze (Phalangists) în Beirutul de Vest, iar o biografie a lui spune ceea ce majoritatea istoricilor bănuiau deja, că Sharon a negociat acest lucru cu președintele la 12 septembrie, în timpul întîlnirii de la Bikfaya.

Sharon a declarat la 22 septembrie 1982 în Parlamentul Israelian (Knesset) că intrarea Phalangist-ilor în taberele de refugiați de la Beirut a fost decisa Miercuri 15 Septembrie 1982 la ora 15:30. Sharon a mai declarat că a transmis comandantului armatei israeliene ordinul următor: “Este interzisă intrarea forțelor Tsahal (IDF, armata israeliană) în taberele de refugiați. “Curățarea” taberelor va fi făcuta de Phalangisti sau de armata libaneză.”

La 15 septembrie Sharon s-a instalat încă de la 9 dimineață în clădirea comandamentului de lîngă ambasada Kuwaitului, linga Shatila. Era o clădire înaltă de unde putea vedea clar ce se întîmpla în tabăra de refugiați. De acolo el a condus personal operațiunile Tsahal.

Pîna joi, 16 septembrie 1982, armata israeliană controla Beirutul de Vest. Purtătorul de cuvînt al armatei a declarat că “Tsahal controlează toate punctele strategice din Beirut. Taberele de refugiați, inclusiv concentrările de teroriști, sunt înconjurate și închise. În dimineața de 16 septembrie, următorul ordin a venit de la conducerea armatei: “Căutarea și curățarea taberelor va fi făcuta de Phalangisti/Armata Libaneza”.

Sabra și Shatila septembrie 1982

Dimineață, de pe locații înalte din jurul taberelor, s-a tras cu proiectile înăuntru, iar trăgători israelieni împușcau oamenii aflați în stradă. La prînz, conducătorii armatei israeliene au anunțat milițiile Phalangiste că pot să intre în taberele de refugiați. Pe la 17:00 o unitate de 150 de phalangisti au intrat în Shatila din sud și sud-vest.

În acel moment, Generalul Drori i-a telefonat lui Ariel Sharon și l-a anunțat: “Prietenii noștri au intrat în tabere. Noi le-am coordonat intrarea.” Sharon a răspuns: “Felicitări! Operațiunea prietenilor noștri este aprobată!”

În următoarele 40 de ore, înăuntrul taberelor de refugiați “încercuite și izolate”, milițiile libaneze au ucis, violat și rănit un mare număr de civili neînarmați, mai ales copii, femei și bătrîni. Pe lînga asta, ii încolonau sistematic și , ajutați de armata israeliana, ii făceau “dispăruți”.

Pînă sîmbătă 18 septembrie, armata israeliană nu a intrat în tabere, ci a împiedicat civilii să iasă și a luminat în permanență taberele cu reflectoare din elicoptere. Conducătorii israelieni erau în permanență în legătură cu cei ai milițiilor dinăuntru.

Numărul total al victimelor variază între 700 (estimarea oficială israeliană) și 3500 (care a rezultat și dintr-o investigație lansată de jurnalistul israelian Kapeliouk). Numărul exact nu poate fi cunoscut deoarece sute de oameni au fost îngropați în gropi comune sau sub șenilele buldozerelor. De asemenea, mai ales pe 17 și 18 septembrie, sute de oameni au fost urcați în camioane și duși nu se știe unde, fără să se mai întoarcă vreodată.

Victimele și supraviețuitorii masacrului nu au primit niciodată vreo consiliere legală în Liban, Israel sau în altă parte.

Sabra și Shatila armata Israel Ariel Sharon

După proteste de stradă care au adunat 400.000 de oameni, Knessetul a numit o comisie de anchetă sub conducerea lui Yitzhak Kahan în septembrie 1982. Această comisie avea doar un mandat politic, nu juridic. Comisia nu a considerat necesar să asculte supraviețuitorii masacrului. Cu toate acestea, comisia a concluzionat că Ministrul Apărării, Ariel Sharon a fost personal responsabil pentru masacru.

La insistențele comisiei și sub presiunea demonstrațiilor care au urmat raportului ei, (și în care s-a tras cu grenade care au omorît un tînar) Sharon a demisionat din post dar a rămas în guvern ca Ministru fără portofoliu.

Consiliul de Securitate ONU a descris evenimentele de la Sabra și Shatila ca pe un “masacru criminal” și l-a condamnat în rezoluția 521 din 19 septembrie 1982, care a fost urmată la 16 decembrie 1982 de o rezoluție a Adunării Generale ONU care a calificat masacrul ca un “act de genocid”.

Ariel Sharon

Cu toate acestea, Sharon și ceilalți comandanți responsabili nu au fost niciodată anchetați sau pedepsiți de justiție, ci au continuat să ocupe funcții importante în guvernul Israelului, astfel Ariel Sharon a deținut ulterior funcțiile de ministru fără portofoliu (1983-1984), ministru al Comerțului și Industriei (1984—1990), ministru al construcțiilor (1990—1992), ministru al infrastructurii naționale (1996—1998), ministru al afacerilor externe (1998—1999), prim-ministru (2001-2006).

Iată așa carieră are un criminal, într-o  țară care pretinde a promova „valorile democratice”…

Secvențe  video: Massacre at Sabra and Shatila

Sursa: Athenian Legacy – Ariel Sharon și masacrul de la Sabra și Shatila

Un comentariu la “Ariel Sharon și masacrul de la Sabra și Shatila”

  1. Exista in cadrul ONU organisme si tribunale penale internationale(Haga),care se ocupa de crimele de razboi.

    Procesul de la Nurenberg nu e chiar asa departe de zilele noastre,asa incat ,,is never too late,, pentru alte procese!! ( in primul rand cele de mai sus)

Scrie un comentariu


29 queries in 0,802 seconds.