AntiMedia – Alternativă informațională » Amnesty International sare în apărarea pedofililor și violatorilor

Minorităţi

Amnesty International sare în apărarea pedofililor și violatorilor

Organizaţia non-guvrenamentală, Amnesty International Moldova, condamnă adoptarea modificărilor la Codul penal şi cel de executare care legalizează castrarea chimică forţată a persoanelor condamnate pentru viol în circumstanţe agravante.

Organizaţia consideră că prin adoptarea modificărilor respective legiuitorii au subminat dreptul de bază la inviolabilitatea fizică şi psihică, adică dreptul de a nu fi torturat sau maltratat sub nici o formă. Acordurile internaţionale din domeniul drepturilor omului interzic expres aplicarea torturii şi a tratamentelor inumane sau degradante, fapt menţinut şi de Legea Supremă a Republicii Moldova (vezi art. 24, aliniatul 2 din Constituţia RM). Este evident că impunerea procedurilor medicale forţate echivalează cu aplicarea unui tratament inuman.

„Am dori să fim înţeleşi corect – orice crimă trebuie să fie pedepsită respectând prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Este clar că în cazul în care vorbim de violul minorilor opinia publică este pentru înăsprirea pedepsei. Cu toate acestea, trebuie să combatem infracţiunile prin instrumente legale şi adecvate. Castrarea chimică forţată poate fi considerată o decizie firească la prima vedere, dar ea totuşi este incompatibilă cu drepturile omului, care sunt baza oricărei societăţi democratice şi civilizate”, a declarat Cristina Pereteatcu, Director executiv Amnesty International Moldova.

Amnesty International Moldova cere ca Centrul pentru Drepturile Omului şi Ministerul Justiţiei să se autosesizeze pentru contestarea modificărilor la legislaţie ce ţin de castrarea chimică forţată.

Sursa: Timpul.md

Scrie un comentariu


25 queries in 1,424 seconds.